În opinia mea, înăsprirea unor cerinţe de capital propriu şi lichiditate ca şi o supraveghere mai riguroasă (din par­tea Consiliului European pentru Ris­curi Sistemice/ESRB) nu pot face faţă la operaţiuni riscante (de trading) ale acestor grupuri (sunt analize care arată că noile reglementări Basel III sunt prea laxe, că ar trebui să se mea­rgă până la 14% capital propriu). Sin­dromul "too big too fail" netratat cum se cuvine va perpetua o stare de cap­tivitate a guvernelor faţă de aceste grupuri. Lucru grav este că se perverteşte logica de funcţionare a eco­nomiei de piaţă. Fiindcă este nefiresc ca pierderi ale industriei financiare să fie socializate (pe spezele plătitorilor de taxe şi impozite) în mod recurent, în timp ce veniturile lucrătorilor şi investitorilor din această industrie să fie protejate.

"Hazardul moral" a fost accentuat prin salvări fără a fi contracarat de tratarea unor cauze de adâncime. Şi mă tot întreb de ce nu se recurge la o legislaţie anti-trust, aşa cum s-a întâmplat cu alte industrii. "Izolarea" (ring-fencing) operaţiunilor tra­di­ţio­na­le de banking de cele de "trading", aşa cum a fost propusă recent de o co­misie specială în Marea Britanie, nu cred că este îndeajuns. Ce trebuie să ne pună pe gânduri este că industria revine treptat la obiceiuri pe­ri­culoase şi când fac această afirmaţie mă gândesc la riscuri sistemice. Mark Mo­bius, care este un om din piaţă cu mare experienţă, făcea referire nu demult la volumul de derivate care iar creşte în ritm ameţitor. Mai mult de 60% din veniturile nete ale primelor 6 grupuri financiare americane este obţinut din operaţiuni de trading, precum înainte de criză. În loc să diminuăm din natura speculativă (de cazino) a activităţii bancare, ea se per­petuează. Când Nicholas Sar­ko­zy, David Cameron, Angela Merkel, în UE, au dojenit capii industriei financiare, replicile au fost rapide. Câ