Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Cu şosete lungi şi vopsită adesea pe faţă. Aşa joacă excentrica parteneră a lui Tecău

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Nu poate fi trecută cu vederea. În primul rînd din cauza şosetelor, lungi pînă sub genunchi, caz unic acum în tenis. Steguleţele desenate sub ochi cu care apare adesea în timpul meciurilor atrag şi acestea atenţia. ”Îmi dau un aer războinic. Mă simt mai puternică”, explică ea. Adică Bethanie Mattek-Sands, numită ”Killer Bee”, partenera cu care Horia Tecău va disputa finala de dublu mixt la Australian Open contra perechii Elena Vesnina (Rusia)/Leander Paes (India).

Dar cine-i Bethanie? Are 26 de ani, pe 23 martie va face 27. S-a născut în Rochester, Minnesota, SUA. A început tenisul la 5 ani, trecînd apoi prin academia condusă de Evert şi Rick Macci. Tatăl, Tim, este contabil, iar mama, Heidi, e asistentă medicală. Alături îi mai stau doi fraţi, Chad şi Andrew, o soră, Alison, plus un cîine, Ruger. Pe 29 noiembrie 2008 s-a căsătorit cu Justin Sands.

Îi plac cumpărăturile, moda, dansul, să urmărească jocurile de squash şi de fotbal american, dar şi să gătească, să se lăfăie în piscină, să meargă la pescuit şi la vînătoare, conducînd teribilist un 4X4. Oraşul preferat e New York.

Din tenis le admiră pe Steffi Graf şi Monica Seles, iar din alte sporturi - pe Brett Favre, fost star de fotbal american, şi pe Michael Jordan. Este înnebunită după cafeaua Starbucks şi după gogoşile Krispy Kreme. Cele mai frumoase amintiri le păstrează din meciurile jucate pe marile arene ale lumii.

În tenis, Bethanie se află la simplu pe locul 42 mondial. La dublu feminin stă mai bine: este pe 12. Aşa se prezintă situaţia şi la trofee. La simplu nu are nici un titlu, doar a pierdut trei finale. În schimb, la dublu deţine 9 titluri pe lîngă tot atîtea finale pierdute. Ultimul act de la AO alături de Tecău este a doua finală la dublu mixt a carierei. Pe prima a cîştigat-o, tot în ianuarie, anul trecut.

Vezi mai jos o GALERIE FOTO cu "Lady Gaga" a teni

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 4 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 7 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 5 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°