Sîmbătă 28 ianuarie crt., orele şapte seara, la zece grade minus, pe cînd ieşeam de la metrou în faţa Casei Suţu ca s-o apuc binişor, pe lîngă Biserica Rusă şi Palatul Bursei, către Teatrul de Comedie, mă gîndeam înfiorat la ce ar putea însemna un spectacol cu D’ale carnavalului venit de la Rîmnicu Vîlcea printre nămeţii isterizaţi de strigătele din Piaţa Universităţii. Din două, una, îmi ziceam: ori voi asista la o prăfoşenie provincială, un cadril vetust, cu molii aglomerate, pretenţii ridicole şi frustrări megaloman travestite, ori, dimpotrivă, vom fi năpădiţi de viziunea dizgraţioasă a vreunui iconoclast de ocazie, dornic să malformeze actualizant partitura şi care, într-un fel sau altul, ni-i va sugera în micul mare bîlci al căutării Şpiţerului pe Băsescu, Boc, Udrea ş.cl.

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregraficNumai că geniul bun al venitorelui României a făcut ca totul să fie viţăvercea. D’ale carnavalului cu trupa Teatrului „Ariel“ din Rîmnicu Vîlcea, în regia tînărului Aurel Palade şi scenografia Elenei Cozlovschi, a fost o încîntare. Într-o sală confidenţială, cu scenă de buzunar, unde tensiunile se acumulează demenţial, am văzut o trupă excelent dirijată, jucînd cu poftă şi precizie într-un spaţiu perfect dozat, decupat şi (mai ales) costumat. Din capul locului, totul s-a derulat trepidant, constant în viteza a patra şi chiar isteroid pe alocuri, aşa cum îi şade bine carnavalescului, unde funcţionează din plin turbionul, ameţeala, magnetizarea, confuzia, tachinarea... Pentru o seară, lumea de sus şi lumea de jos fac să coincidă normalul cu anormalitatea, toate ierarhiile fiind puse între paranteze. Pe sfînta limbă veche a teatrului, cu sau fără Bahtin: imbroglio prin qui pro quo... dacă mai ştie cineva ce va să zică mofturile aieste. (Apropo: cînd Iordache expune prof