In 1989 aparea cartea cu acest titlu a lui Vasile Andru, carte care atunci s-a vandut foarte bine, fiindca in cuprinsul ei cititorul putea sa gaseasca pasaje sapientiale, referiri la religiile Extremului Orient, insemnari spiritualiste, era oricum o rara avis care nu avea cum sa nu atraga atentia in climatul acelei epoci materialist muribunde.

A trecut 1989, cartea a cunoscut mai multe reeditari, ultima, cea mai izbutita, fiind la editura Herald anul trecut.

Nu stiu insa daca volumul s-a mai bucurat dupa 1989 de acelasi succes. De altminteri Vasile Andru este un scriitor atipic. Promotor in tinerete al textualismului, prieten cu Gh Iova, atras de noi tehnici naratologice, treptat el s-a indepartat de inventiile pe plan formal si a inceput sa inainteze pe calea abrupta a formarii spirituale, fiind din pacate privit cu tot mai multa neincredere, de parca daca in literatura pe care o faci introduci tot mai multe elemente de ordin spiritual, acestea, intr-o opinie din ce in ce mai raspandita, ar afecta calitatea literara a respectivului text.

Mi-aduc aminte ca in urma cu zece ani, in vara lui 1997, faceam cu el o excursie in muntii Buzaului, insotiti de neobositul preot Ion Buga – de fapt acolo era fieful parintelui – si intr-un fel sau altul eram amandoi uimiti nu atat de frumusetea salbatica a acelor locuri cat mai ales de faptul ca oamenii crescuti in asemenea locuri sunt mult mai putini dispusi sa-l citeasca pe Dumnezeu in semne marunte, asa cum fac cei de la ses atinsi de morbul superstitiei, ci-l recepteaza in splendoarea nemicsorata a marilor spatii.

In Viata si semn Vasile Andru este acelasi cautator al invizibilului, al intangibilului si pana la urma chiar al incomunicabilului. Cu atentie si prudenta da tarcoale marelui necunoscut. Tot in 2006 a publicat un roman, Gradinile ascunse, putin receptat. Se poate spune despre Vasile Andru ca nu are