Compania aeriana Tarom ar putea deveni profitabila cel mai probabil incepand cu 2016, in contextul in care se confrunta cu probleme financiare grave, din cauza pierderilor, si contracte cu firme "capusa" care trebuie cel putin renegociate, fapt ce o pozitioneaza, de asemenea, intr-o situatie neatractiva pentru investitori.
Consiliul de Administratie al Tarom l-a numit in toamna anului trecut in functia de director general pe belgianul Christian Edouard Heinzmann (foto), fost presedinte al Luxair, compania nationala de transport aerian a Luxemburgului. Heinzmann, numit dupa ce Vysroupil, cel care a fost desemnat initial director general al Tarom, a renuntat la functie, si-a inceput mandatul pe 19 noiembrie anul trecut cu un contract pe patru ani, avand functia de chief executive officer and accountable manager.
"La Tarom una dintre marile probleme este supravietuirea companiei. Pe cat este Romania de frumoasa, pe atat este Tarom de complicata. Suntem aici doar de trei luni, perioada in care am incercat sa inteleg filosofia acestei companii si mediul de lucru, dar, am ramas insa uimit de nivelul ridicat de birocratie. Trebuie sa semnez mii de documente si dureaza chiar si zile intregi sa obtii un un raspuns de la un departament la altul. Este, de asemenea, dificil de initiat lucruri noi, productive, cand toata lumea doreste sa aiba un cuvant de spus", a spus directorul general Tarom.
Managerul belgian al Tarom a adaugat ca in prezent lucreaza la un al doilea plan de management, dupa ce prima varianta a fost respinsa de Consiliul de Administratie al companiei, deoarece a fost considerat "mult prea complicat". O noua varianta revizuita va fi propusa spre aprobare la finele saptamanii urmatoare. "Daca il resping iar, poate ar fi mai bine sa plec acasa!", a spus belgianul.
Contracte "SOCANTE" cu furnizorii
Planul de management propus sust