UPDATE 11:01 - Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a sustinut, astăzi, un discurs în faţa plenului reunit al Parlamentului României.
Cele mai importanete declaraţii ale preşedintelui Parlamentului European:
- Acum cinci ani țara dumneavoatră devenea membră a Uniunii Europene. Prin acest pas se producea sfârșitul separării artificiale a Europei, România scăpa de o dictatură brutală și revenea la locvul pe care îl mertită, în mijlocul familiei europene.
- Mă cunoașteți ca prieten al României, și ca un om sincer. Zilele acestea ajung la București trei scrisori ale CE, prin care i se aduce la cunoștimnță Guvernului că proiectele cu fonduri europene vor fi suspendate. Este o veste greu de digerat, dar care arată că procesul de reformă nu a fost finalizat și nici lupta împotriva corupției nu a fost finalizată.
- La un moment dat, PE a avut o disputa serioasă cu ministrul Orban si cu alte tari, insitutiile europene trebuie sa ia masurile necesare ca toate criteriile comune să fie aplicate. Au existat critici substantiale privind evoluţia politică din tara dvs, dar mă bucur că domnul Ponta a avut o atitudine constructiva.
- Indicatorii economici fac unele state sa va invidieze. Bazele UE il reprezinta principiul solidaritatii. Am inteles ca prin ajutarea celor mai slabi nu facem decat sa ne intarim noi. Politica de coeziune reprezinta aplicarea practica a acestui preincipiu fundamental.
Atat la nivel national cat si european trebuie sa actionam reponsabil.
- Dumneavoastră trebuie sa va aduceti aportul in ce priveste imbunatatirea capacitatii de abosrbtie. Exista anumite intentii pentru inghetarea bugetului UE. Astfel de perceptii denota o lipsa de responsabilitate, tocmai in momente de criza este nevoie de un buget care sa se transforme in locuri de munca. Fiecare euro investit aduce alti