Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Este Ziua Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. Demonstraţii de prim-ajutor în centrul Ploieştiului

Publicat in Adevarul, miercuri 8 mai 2013 ·

Pe 8 mai 2013, Crucea Roşie sărbătoreşte 150 de ani de acţiuni umanitare neîntrerupte. Cursanţi de la filiala de Cruce Roşie Prahova au făcut miercuri, în centrul Ploieştiului, demonstraţii de acordare a primului ajutor, arătând trecătorilor importanţa cunoaşterii unor tehnici care pot salva o viaţă în situaţii critice

Pe 8 mai se sărbătoreşte în fiecare an ziua Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, iar în 2013 se împlinesc 150 de ani (1863 - 2013) de acţiuni umanitare neîntrerupte.

Doar în ultimii zece ani, voluntarii şi angajaţii Crucii Roşii şi Semilunii Roşii au sprijinit peste 160 de milioane de oameni în situaţii de urgenţă, de la dezastre naturale la războaie civile.

De ziua lor, voluntarii şi cursanţii de la filiala de Cruce Roşie Prahova şi-au propus să ajungă la mintea şi sufletul ploieştenilor, prin demonstraţii practice de acordare a primului ajutor.

Un manechin special a fost scos în centrul oraşului, în faţa Palatului Administrativ din Ploieşti, iar cu ajutorul acestuia, cursanţi de la lecţiile de prim ajutor au arătat cum trebuie procedat în cazul în care o persoană îşi pierde cunoştinţa, suferă un stop cardio-respirator, se îneacă sau îşi provoacă o fractură.

Demonstraţiile au oprit trecătorii din treburile obişnuite şi le-au captat atenţia, iar foarte mulţi, impresionaţi de exerciţii, au cerut informaţii despre modul în care se pot înscrie la cursurile de prim ajutor. Foto Demonstraţii de prim-ajutor în centrul Ploieştiului

Astfel de cursuri, care fac diferenţa între viaţă şi moarte, pot fi urmate de orice persoană. Sunt predate de medici, iar filialele de Cruce Roşie din fiecare judeţ pun la dispoziţie toate materialele necesare.

Cursul de prim ajutor de bază se finalizează cu un examen, în urma căruia se primeşte un certificat de absolvire şi o legitimaţie, care confirmă că persoana este instruită să acorde p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 49 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum o ora
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 45 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°