Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De când a venit la CFR, Steaua a câştigat o singură Cupă! "Am ales România pentru BANI"

Publicat in Pro Sport, luni 23 ianuarie 2012 · ·

Ricardo Cadu (30 de ani) poate fi oricum, însă nu şi ipocrit! Vorbele sale au o sinceritate aproape brutală şi parcă te bucuri că din gura lui ies vorbe pe care alţi jucători veniţi din străinătate nu au curaj să le rostească. Nu e deranjat dacă i se atribuie cuvântul mercenar şi recunoaşte că a venit în România doar pentru bani. Cu aceeaşi seninătate spune că meseria nu îl împiedică să petreacă atunci când vrea şi că, surprinzător, este împotriva naţionalizării jucătorilor străini. Surprinzător, pentru că despre el s-a vorbit în multe rânduri că ar putea îmbrăca tricoul României.

Ricardo, au trecut şase ani de când ai ajuns la CFR Cluj. Care a fost prima impresie pe care ţi-au lăsat-o oraşul şi clubul?

N-a fost una tocmai bună! Eu veneam atunci de la o echipă care juca pe un stadion nou, pe care s-au disputat meciuri de Campionat European, iar la Cluj stadionul era micuţ. Terenul de antrenament nu era bun, nici măcar echipamentele nu erau cine ştie ce. Nu îmi plăcea nimic de aici...

Atunci, de ce ai venit?

Eu am semnat contractul în Portugalia, nu ştiam ce e la Cluj. Prima lună a fost foarte grea, îmi disperam impresarul cu telefoane. Voiam să plec, nu aveam de gând să rămân în România. A fost greu, greu, greu!

Şi ce s-a schimbat de ai rămas în România?

Aici eram patru portughezi şi ne-am ajutat reciproc să ne adaptăm şi să trecem peste toate. Mai vorbeam între noi şi ne ziceam «Mamă, unde am ajuns!».

La ce ai renunţat atunci când ai ales să vii să joci aici?

Poate că la visul de a juca vreodată la naţionala Portugaliei. Eu am fost la tineret într-o echipă foarte, foarte bună, era şi Cristiano Ronaldo, erau mai mulţi jucători valoroşi. Dar, după ce am venit în România, mi-a fost imposibil să mă mai gândesc că pot ajunge la echipa naţională. Fotbalul de aici nu e atât de vizibil în Europ

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 6 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°