Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vă distraţi copiii pe timpul vacanţei de iarnă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 20 decembrie 2008 ·

Toţi şcolarii intră, începând de azi, în vacanţă şi se vor putea bucura, pe lângă serile petrecute cu familia, şi de ofertele oraşului în materie de teatru, film sau patinoar. Sursa: Sorin Antonescu

De astăzi, copiii de grădiniţă şi cei de şcoală intră în vacanţă timp de două săptămâni. Timp berechet să se bucure de Sărbători în sânul familiei sau cu prietenii. Pentru cei mici, Bucureştiul oferă câteva alternative demne de luat în seamă.

Bunicii pot schimba plimbarea în parc cu cea pe patine. Drumul Taberei, Cişmigiu, Unirii, Tineretului, Colentina sunt câteva dintre locurile în care copiii pot patina pe gheaţă artificială de la nouă dimineaţa, până spre miezul nopţii, în orice zi, mai puţin pe 25 decembrie şi 1 ianuarie. Intrarea pe gheaţă costă 10 lei sau 15 lei - în cazul patinoarului din Parcul Cişmigiu - iar închirierea patinelor costă 10 lei în timpul săptămânii şi 15 lei la sfârşit de săptămână. Mai ieftin este patinajul în Liberty Center (în Rahova), unde 45 de minute de sport costă 7 lei, preţ ce include şi închirierea echipamentului.

Cei care nu vor să alunece pe gheaţă, o pot face pe toboganele gonflabile de la „Balonul Copiilor“, amenajat în Herăstrău. Tariful de intrare este de 15 lei pentru fiecare copil (intrarea adulţilor e gratuită), în timpul săptămânii, şi de 20 de lei în weekend. E deschis de marţi până duminică, între orele 9.00 şi 21.00.

Ora de poveşti, la Cărtureşti

Copiii de grădiniţă şi cei din primele clase pot asculta în această seară, începând cu ora 18.30, la librăria Cărtureşti, poveşti clasice româneşti istorisite de actorul Ion Lucian, alături de o cană de lapte şi biscuiţi. Tot azi, Maria Petreanu, de la Fundaţia Calea Victoriei, va ţine un atelier de pictură pentru tinerii artişti.

Mâine, trupa Dell’Arte, condusă de Sandu Mihai Gruia, va transforma Cărture

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 4 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 37 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 2 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 5 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°