"Cinefil înrăit", da. Pentru că printre noi mai există câţiva care nu au uitat freamătul acela de la intrarea în cinematograf sau zumzetul din timpul filmului, comuniunea care se crea între spectatori şi protagonişti.
Sentimentele care te încercau pe drumul spre casă erau optimismul, curajul şi bucuria că ai mai învăţat o lecţie despre viaţă. Rar sau din ce în ce mai rar, noi, telespectatorii, ne întâlnim astăzi cu filmele de artă, cu acele capodopere care au însemnat ceva pentru cinematografia mondială.
"Unora le place jazzul", din 1959, se numără printre acestea, fiind declarat de Institutul American de Film drept cel mai amuzant din toate timpurile. O comedie perfectă, am putea spune, în ciuda faptului că una dintre cele mai îndrăgite replici ale filmului sună cam aşa: "Nimeni nu e perfect". O comedie cum astăzi nu s-ar mai face, situaţii comice fără egal şi interpretări de excepţie.
"Unora le place jazzul", produs şi regizat de Billy Wilder, unul dintre cei mai importanţi de la Hollywood, a adus pe marele ecran un cuplu senzaţional, Jack Lemmon - Tony Curtis. Subiectul este minunat descâlcit până la final, iar cele câteva cântece interpretate de Marilyn nu sunt degeaba categorisite drept clasice.
Umor de o fineţe copleşitoare, fără grosolănii sau vulgarităţi. Tot ce ţine de acest film este special. A fost totuşi un ingredient fără de care nu ar fi avut aceeaşi savoare. Prezenţa fascinantei Marilyn Monroe, a cărei senzualitate naivă şi vulnerabilă în rolul lui Sugar Kane Kowalczyk cucereşte pe oricine.
"Unii oameni au fost răi. Dacă spun că vreau să cresc ca actriţă, se uită la mine. Dacă spun că vreau să mă dezvolt, să mă perfecţionez, râd de mine. Într-un fel, ei nu se aşteaptă ca eu să-mi iau munca în serios", spunea actriţa la un moment dat, şi cât de actual sună!
"Cinefil înrăit
