Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O comedie fără egal

Publicat in Jurnalul, duminică 18 iulie 2010 ·

"Cinefil înrăit", da. Pentru că printre noi mai există câţiva ca­re nu au uitat frea­mătul acela de la intrarea în cinema­tograf sau zum­ze­tul din timpul filmului, comuniunea care se crea între spectatori şi protagonişti.

Sentimentele care te încercau pe drumul spre casă erau optimismul, curajul şi bucuria că ai mai învăţat o lecţie despre viaţă. Rar sau din ce în ce mai rar, noi, telespectatorii, ne întâlnim astăzi cu filmele de artă, cu acele capodopere care au însemnat ceva pentru cinematografia mondială.

"Unora le place jazzul", din 1959, se numără printre acestea, fiind declarat de Institutul American de Film drept cel mai amuzant din toate timpurile. O comedie perfectă, am putea spune, în ciuda faptului că una dintre cele mai îndrăgite replici ale filmului sună cam aşa: "Nimeni nu e perfect". O comedie cum astăzi nu s-ar mai face, situaţii comice fără egal şi interpretări de excepţie.

"Unora le place jazzul", produs şi regizat de Billy Wilder, unul dintre cei mai importanţi de la Hollywood, a adus pe marele ecran un cuplu senzaţional, Jack Lemmon - Tony Curtis. Subiectul este minunat descâlcit până la final, iar cele câteva cântece interpretate de Marilyn nu sunt degeaba categorisite drept clasice.

Umor de o fineţe copleşitoare, fără grosolănii sau vulgarităţi. Tot ce ţine de acest film este special. A fost totuşi un ingredient fără de care nu ar fi avut aceeaşi savoare. Prezenţa fascinantei Marilyn Monroe, a cărei senzualitate naivă şi vulnerabilă în rolul lui Sugar Kane Kowalczyk cucereşte pe oricine.

"Unii oameni au fost răi. Dacă spun că vreau să cresc ca actriţă, se uită la mine. Dacă spun că vreau să mă dezvolt, să mă perfecţionez, râd de mine. Într-un fel, ei nu se aşteaptă ca eu să-mi iau munca în serios", spunea actriţa la un moment dat, şi cât de actual sună!

"Cinefil înrăit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum o ora
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 43 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Nicolae Ciucă, la Iaşi: Acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul. Însă nu cel greşit înţeles ca naţionalism deşănţat / Patriotismul reprezintă adeziunea şi însuşirea valorilor, a ideilor şi a principiilor care ne definesc ca naţiune

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi, la Ceremonia militară dedicată Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei că acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul, însă nu cel greşit înţele

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 22 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 47 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°