Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Parlamentului European pledează pentru o reformă a dreptului de azil în Uniunea Europeană

Publicat in Mediafax, vineri 25 octombrie 2013 ·

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz i-a îndemnat joi pe liderii europeni, reuniţi la summitul de la Bruxelles, să dea dovadă de "solidaritate europeană", revizuind politica de azil a Uniunii Europene.

"Să primeşti 10.000 de refugiaţi pe o insulă ca Lampedusa, cu 6.000 de locuitori, este o misiune imposibilă. În schimb, să primeşti 10.000 de refugiaţi în 28 de state membre (ale Uniunii Europene) cu 507 milioane de locuitori este o sarcină pe care o putem realiza", a afirmat social-democratul german la summit.

"Tragedia de la Lampedusa trebuie să marcheze un punct de cotitură în istoria politicii europene cu privire la refugiaţi", a subliniat Schulz.

Ţări precum Italia, Grecia, Malta şi Cipru au solicitat ajutor în această problemă din partea altor state membre ale Uniunii Europene, însă apelul lor a rămas fără răspuns.

Sistemul în vigoare, numit Dublin II, obligă statele în care sosesc migranţii să se ocupe singure de cererile de azil şi de adăposturi pentru refugiaţi. Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene nu doresc modificarea acestor reglementări.

"Pentru a ajuta statele mediteraneene să-i primească pe refugiaţi şi pentru a asigura o repartiţie echitabilă între statele membre, trebuie să dăm dovadă de solidaritate europeană. Asta este problema în acest moment", a declarat preşedintele Parlamentului European.

El a cerut "o flexibilitate mai mare" a sistemului Dublin II, recunoscând că această solicitare este "ignorată în mod sistematic". Acest fapt "este extrem de dezamăgitor", a apreciat Martin Schulz.

"Bineînţeles, Europa nu poate nici să salveze, nici să primescă pe toată lumea", a adăugat el. "Totuşi, trebuie remarcat că suntem cel mai bogat continent şi, din acest motiv, putem face mai multe, mai ales dacă acţionăm împreună, căutam împreună soluţii şi dacă ne asumăm împreună responsabilităţi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 57 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 3 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 6 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°