Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieri, la Braşov, ministrul Ialomiţianu a anunţat schimbările Codului Fiscal

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 17 ianuarie 2011 ·

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu (foto), a anunţat, ieri, la Braşov, că actualul Guvern are în program reducerea „poverii” administrative atât pentru cetăţeni, cât şi pentru contribuabili. O primă măsură care se aplică de la 1 ianuarie este de introducerea unei singure declaraţii fiscale pentru contribuţiile sociale. Ministrul spune că în loc de depunerea a cinci declaraţii la patru instituţii, (două la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi câte una la Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă), de acum va fi depusă o singură declaraţie, la ANAF. „Acest lucru reprezintă o reducere a timpului pentru contribuabili. Ne aşteptăm ca peste 500.000 de angajatori să depună astfel de declaraţii. Şi am oferit şi posibilitatea depunerii electronic a acestor declaraţii. Iar pentru cei care nu dispun de condiţiile tehnice pentru a le depune electronic, oferim un termen de 6 luni în care mai pot să le depună direct la ghişeele ANAF”, ne-a declarat Gheorghe Ialomiţianu.

În perioada următoare ANAF va prelua şi declaraţiile şi pentru persoanele fizice autorizate (PFA). „Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Muncii în acest sens. PFA-urile au încheiat contracte cu fiecare şi depun declaraţii la aceste instituţii. Vrem să le preluăm la ANAF, pentru că ele oricum trebuie să depună declaraţiile de impozit pe venit la ANAF”, a mai spus Ialomiţianu.

O altă modificare ce se aplică de la 1 ianuarie pentru firmele care au realizat în anul precedent o cifră de afaceri mai mică de 35.000 de euro. Acestea nu vor mai fi obligate să depună un bilanţ contabil în luna august, estimările ministrului fiind că un număr de 400.000 de firme din cele 600.000 existente vor beneficia de această schimbare. Mai mult, firmele care înregistreaz

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°