A fost odata ca niciodata orasul Point (Ascutit). Aici totul era tuguiat: cladirile, copacii, cateii. Pana si oamenii aveau capul ascutit. Cu exceptia lui Oblio. Un copil care s-a nascut cu capul rotund...
Nu va spun azi povesti pentru cei mici. Si nici nu scriu cronica filmului "The Point" - lansat in anul 1971. Insa am fost intr-un pub din Bucuresti, aflat pe strada Temisana, creat pentru cei care isi aduc aminte filmul. Si mai ales "pentru cei care vor sa descopere cum este sa ai capul rotund intr-o lume de capete tuguiate". Se numeste simplu - "Oblio Pub". Am ajuns aici intr-o seara de duminica. Asa mi-am explicat linistea (adica atmosfera destul de calma) din pub. Am intrat din strada situata in spatele Radiodifuziunii, printr-o curte interioara dichisita care (sper) ca la vara sa capete statutul de terasa. Cladirea veche (in stilul zonei) are peretii varuiti in alb si ferestre maronii. Am pasit mai apoi in salonul de la intrare strajuit de barul rotunjit asezat pe colt. Impresia de anticamera a fost completata de mobilierul gen "vestibul", cateva schite in tus inramate si lumina difuza, de salon.
Pub-ul este compus din trei camere, fiecare avand alte dimensiuni. Prima, cea mai aproape de usa de la intrare, este gandita pentru intruniri intre prieteni, cu mese mai mari si coltare. Cea mai mica (cu doar 3 mese) comunica cu barul, printr-o "fereastra" taiata in zid. Mi s-a parut un loc pentru "cei de-ai casei" care-si permit sa comande doar din priviri.
Ne-am asezat in salonul din mijloc. L-am numit salon nu atat pentru dimensiuni, ci mai ales pentru set-up. Adica doar grupuri de mese si scaune. Si o plasma care (la nevoie) poate fi "incuiata" intr-un dulap. M-am tot gandit care ar fi cuvantul care sa descrie cel mai bine decorul. Simplu n-as putea spune, asta pentru ca totul fusese foarte bine gandit: de la imbinarea lemnului ars cu arcuiri
