Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamna e ca vara

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 1 septembrie 2007 ·

Calendaristic, de astăzi incepe toamna. După o vară cu adevărat fierbinte, trăită săptămăni intregi in cuptor, era de aşteptat ca, o dată cu vremea culesului, să avem parte şi de zile mai răcoroase. Numai că septembrie va aduce temperaturi de 28°C-30°C, iar ploile işi vor face simţită prezenţa abia in octombrie.Â

Fenomenele meteo au devenit extreme, cel puţin comparativ cu anii copilăriei noastre, atunci cănd cele patru anotimpuri erau bine conturate. Nu la fel arată şi 2007, un an in care am avut de luptat cu inundaţii, arşiţă şi săptămăni intregi de caniculă. De azi incepe toamna calendaristică şi se pare că ne indreptăm spre o secetă profundă in luna septembrie.

Conform ANM, după vara de foc prin care am trecut ne aşteaptă o toamnă nu foarte răcoroasă. Astfel, cele trei luni de toamnă 2007 vor fi mai calde decăt in mod obişnuit in regiunile estice şi normale in restul ţării. In prima parte a toamnei sunt posibile intervale de incălzire cu temperaturile maxime caracteristice zilelor de vară (temperaturi mai mari de 25°C). Cantităţile de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de excedent in vestul, centrul şi nordul ţării, iar in rest vor fi normale.

SEPTEMBRIE: Regimul termic mediu se va situa peste limitele normale in regiunile estice şi va fi normal in rest. Valorile climatice lunare ale temperaturilor maxime sunt cuprinse intre 18°C şi 28°C, iar ale celor minime intre 5°C şi 15°C. Este posibil ca temperaturile maxime să depăşească valoarea de 30°C in sud-estul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi in general normale, prezentănd o tendinţă de excedent pe arii din vestul şi nordul ţării.

OCTOMBRIE: Regimul termic mediu se va situa in jurul valorilor medii multianuale in cea mai mare parte a teritoriului, exceptănd arii din estul şi centrul ţării, unde va fi mai cald decăt in mod obişnuit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 6 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 8 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 6 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

„O afacere încheiată”. Lituania se înarmează, cumpărând tancuri germane Leopard şi sisteme antirachetă IRIS-T

HotNews acum 46 minute
Ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, a anunțat marți că țara baltică a decis să cumpere tancuri Leopard, fabricate în Germania, şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, cu rază medie de acțiune, informează agenția spaniolă de presă

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 8 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/25°
Iasi
acum

17°
mie.

13°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°