Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET / Ionuţ Toşa Abrudan clădeşte povestea unui parc, lângă Someş

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 octombrie 2010 ·

Ionuţ lucrează până seara, de luni până sâmbătă, alături de colegii săi, la Parcul Rustic de lângă Podul Garibaldi.

De câteva săptămâni încoace, „mai puţin joia trecută, când a plouat", Ionuţ lucrează la părculeţul rustic de pe malul Someşului, în apropierea Podului Garibaldi. Este unul dintre cei aproximativ şapte tineri care îşi petrec după-amiezele amenajând locul. Sapă gropi, taie, curăţă buşteni, îi dau cu ulei, apoi îi îngroapă. Încetul cu încetul, petecul de iarbă de pe malul râului aduce tot mai mult cu un parc.

„Suntem cam şapte oameni care lucrăm aici, de obicei de la 14.00 şi până se lasă întunericul. Venim doar după-masa, pentru că avem cursuri în prima parte a zilei", explică Ionuţ. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, este vicepreşedintele Organizaţiei Studenţilor pentru Turismul Românesc şi de câţiva ani şi-a descoperit dragostea de munte.

Ideea amenajării părculeţului le-a venit astă vară, lui şi unor prieteni, colegi de organizaţie. „Era după o drumeţie în Bucegi, când am aflat că se acordă o finanţare pentru amenajarea unui parc. Ne-am interesat şi am scris proiectul, pe care mai apoi l-am câştigat", mai spune el. „E minunat să ştii că faci ceva şi că acel lucru rămâne după tine", explică el motivul pentru care îşi petrece atât de mult timp muncind la parc.

ONG-ul din conducerea căruia face parte are în total vreo 50 de membrii şi se ocupă în mod constant cu proiecte de promovare a tradiţiilor sau turismului din zona Ardealului. Cu toate acestea, spune Ionuţ, ONG-urile studenţeşti au slăbiciunile lor. „Din păcate poţi activa într-un astfel de ONG mult prea uţin timp. Acum facultatea e doar trei ani, iar oamenii se schimbă des. Cu toate acestea, pot să spun că am cunoscut câţiva din colegii noştri mai tineri care sunt convins că vor putea duce mai departe ceea ce facem noi acum", afirmă tânărul.

Ce-i p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 51 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort din Malta - surse

HotNews acum 24 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Faţă de acesta urmează a se derula procedurile spec

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 5 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°