Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul "avioane Eurofighter contra şpagă" răvăşeşte lumea politică austriacă

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2007 ·

Cancelarul Alfred Gusenbauer pune în discuţie modificarea sau chiar anularea contractului cu grupul EADS Presa austriacă a reluat în forţă scandalul contractului Eurofighter, care Cancelarul Alfred Gusenbauer pune în discuţie modificarea sau chiar anularea contractului cu grupul EADS Presa austriacă a reluat în forţă scandalul contractului Eurofighter, care mocneşte de anul trecut, publicând amănunte jenante pentru fostul comandant al forţelor aeriene Erich Wolf. Cancelarul austriac, Alfred Gusenbauer (foto) , consideră că ultimele dezvăluiri trebuie tratate cu toată seriozitatea. Acestea privesc o serie de nereguli referitoare la încheierea contractului de achiziţionare a 18 avioane de luptă Eurofighter, semnat în 2003 de fostul guvern condus de Wolfgang Schuessel. În urma lucrărilor comisiei parlamentare de anchetă asupra condiţiilor în care a fost încheiat contractul cu grupul aeronautic şi de apărare EADS, s-a descoperit că un lobby-ist din cadrul companiei a acordat 87.600 de euro unei firme de publicitate conduse de soţia comandantului forţelor aeriene de la acea vreme, Erich Wolf. "Cadoul" dezinteresat a fost acordat în timpul negocierii contractului Eurofighter. Aceste dezvăluiri "trebuie tratate foarte serios", a subliniat Gusenbauer, într-un interviu acordat agenţiei de presă APA. Cancelarul a adăugat că şansele pentru o anulare sau o modificare a acestui contract au crescut. Cele câteva zeci de mii de euro acordate de EADS, prin intermediul lobby-istului, firmei soţiei lui Erich Wolf vine în contradicţie "cu clauzele foarte clare" ale contractului, care interzice acordarea de privilegii oricărei părţi implicate în încheierea acestuia, scrie presa austriacă. Ea a confirmat că firma sa a primit banii, dar susţine că a fost vorba de un împrumut, pe care nu a început încă să îl ramburseze. La rândul său, Erich Wolf urmează să fie audiat de o com

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 39 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°