Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, structură regională de cooperare ce grupează Rusia, China şi patru ţări din Asia Centrală (Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Kîrgîzstan), a adoptat miercuri, în finalul summitului de o zi, o declaraţie politică în care se pronunţă împotriva acţiunilor unilaterale în domeniul apărării antirachetă, transmite BBC Rusia.
“Dezvoltarea unilaterală şi nelimitată a capacităţilor în cadrul sistemului de apărare antirachetă de către un stat sau un grup limitat de state ar putea submina stabilitatea strategică şi securitatea internaţională”, se menţionează în document, transmite Moldpres. Conflictele interne şi crizele ar trebui să fie soluţionate exclusiv pe cale paşnică, prin dialog politic, iar acţiunile comunităţii internaţionale ar trebui să contribuie la procesele de reconciliere naţională, pe baza dreptului internaţional, se mai spune în text ul SCO (Shanghai Cooperation Organization), adoptat la Astana, Kazahstan. În noiembrie 2010, la summitul Rusia-NATO, părţile au convenit să coopereze la construcţia unui sistem european de apărare antibalistică. La 4 mai 2011, la o reuniune a aceluiaşi consiliu la nivel de şefi de stat major, generalul rus Nikolai Makarov a spus că Moscova este gata să discute orice propunere constructivă privind participarea sa la scutul antirachetă european, cu singura condiţie ca NATO să-i ofere asigurări, în scris, că sistemul preconizat nu-i va ameninţa arsenalul de descurajare nucleară. Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, structură regională de cooperare ce grupează Rusia, China şi patru ţări din Asia Centrală (Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Kîrgîzstan), a adoptat miercuri, în finalul summitului de o zi, o declaraţie politică în care se pronunţă împotriva acţiunilor unilaterale în domeniul apărării antirachetă, transmite BBC Rusia.
“Dezvoltarea unilaterală şi neli