Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul spre Hollywood trece prin Harlem

Publicat in Adevarul, joi 4 februarie 2010 ·

Actorul Denzel Washington a crescut ascultând predicile tatălui său şi ascunzându-se de băieţii răi în salonul de frumuseţe al mamei sale. Visa să devină medic, dar a sfârşit prin a juca în mega-producţii de succes, în care salvează lumea decimată de război şi dezastre nucleare.

Despre Denzel Washington colegii de breaslă spun că este modest ca un debutant, dar că acest lucru l-a ajutat foarte mult în carieră. S-a născut în New York într-o familie în care tatăl era pastorul comunităţii, lucru care avea să-i influenţeze juniorului educaţia şi modul de a fi.

Era un copil timid, care fugea de copiii din cartier şi prefera să-şi piardă timpul printre clientele din salonul mamei sale. Astfel, înclinaţia sa artistică avea să vină în urma conversaţiilor la care asista.

A urcat pe scenă pentru prima dată pe vremea când era încă elev. Şi-a dorit să urmeze medici­na, dar divorţul părinţilor săi a schimbat cursul lucrurilor, astfel, se înscrie în 1977, la facultatea de jurnalism a Universitatii Fordham. Merge pentru un an în San Francisco, cu o bursă pe care o câştigă la American Conservatory Theatre. Astfel începe cariera sa teatrală, iar în scurt timp, primeşte numeroase roluri pe Broadway.

„Teatrul a fost prima mea dragoste, iar aceasta nu se uită niciodată", a mărturisit actorul. În 1979, îşi încearcă norocul şi în producţiile de televiziune, iar producătorii serialului „Dr. Phillip Chandler", unul dintre cele mai longevive şi de succes seriale de la NBC, îl remarcă şi îi oferă şansa de a se face cunoscut.

Pentru prima dată, a jucat într-un film de lung metraj în 1982, în „Povestea unui soldat" şi tot în acest an o cunoaşte pe cea care avea să-i devină soţie, actriţa şi pianista Pauletta Pearson, pe care a întâlnit-o pe platoul de filmare.

„Îmi aduc aminte că atunci când am devenit un actor în New York după ce am crescut în Harlem şi spera

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 36 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 20 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 36 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 10 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°