Olandezul Mark Wotte a început experimentele, brazilianul Jean Matsuoka şi tânărul Sorin Buşu regăsindu-se în apărare în amicalul de ieri cu Incheon United (scor 2-2).
Trei amicale anulate. Aşa a început Universitatea Craiova pregătirile din această iarnă. Primul, cel cu Gaz Metan CFR Craiova, nu s-a disputat din cauza zăpezii căzute în Bănie. Celelalte două, programate să se dispute în Turcia, cu Shakhter Karaganda şi cu naţionala olimpică a Coreei de Nord, au fost anulate din cauza ploilor din Antalya, locul de cantonament al alb-albaştrilor. Sâmbătă, antrenorul Mark Wotte şi-a împărţit lotul în două. De dimineaţă s-au antrenat, preponderent, jucătorii care de obicei au fost rezerve la meciurile oficiale ale Ştiinţei sau au fost de curând cooptaţi în lot. Printre aceştia s-a aflat şi Marius Ologu, fotbalist care a revenit după o complicată operaţie de menisc. Mijlocaşul craiovean a efectuat acelaşi program ca şi colegii săi, având din nou acces la minge după mai mult de o lună de chin. Cei mai mulţi dintre posibilii titulari ai Ştiinţei, dar şi o parte din rezerve s-au antrenat sâmbătă după-amiază din cauză că meciul cu coreenii a fost anulat.
Juveţii au recuperat însă ieri din terenul pierdut, după ce antrenorul Wotte şi staff-ul său au găsit doi adversari pentru Ştiinţa. De dimineaţă, Universitatea a întâlnit echipa „Under 21“ a celor de la Zenit Sankt Petersburg, pe care a învins-o cu 2-0. Golurile craiovenilor au fost marcate de Dina şi Crăciun, ambele în repriza a doua. Alb-albaştrii au început în formula: Merlier - Buleică, R. Barbu, I. Popescu, Giurcă - I. Găman, Dilevski, J. Nicolae, Firţulescu - M. Costea, Dina. Pe parcursul întâlnirii au mai evoluat: M. Roman şi Crăciun, primul înlocuindu-l pe Dilevski, care nu a rezistat decât 28 de minute pe teren, iar cel de-al doilea pe Mihai Costea. Acesta din urmă a avut şi el şansa de a marca pe fi