Decesul lui George Naghi trage un semnal de alarmă pentru milionarii cu pasiuni excentrice. Sursa: ARHIVA EVZ
Moartea milionarului George Naghi, unul dintre "zeii" industriei de prelucrare a cărnii de la noi, a demonstrat că bogaţii României îşi pun viaţa la bătaie atunci când vine vorba de pasiunile lor. Şalupe sau yacht-uri puternice, maşini care "zboară", avioane pe care şi le pilotează singuri sau armele de vânătoare sunt hobby-urile personajelor care îşi dau coate să intre în topurile celor mai avuţi români.
Forţa unei "bărcuţe" de Dunăre: 240 de cai putere
Chiar dacă duminică seara se vehicula că George Naghi a făcut un infarct sau un accident cerebral, rezultatele necropsiei, care au fost făcute publice ieri de către legişti, au arătat că, de fapt, viteza l-a ucis pe George Naghi. Şalupa pe care o conducea, modelul SeaDoo Speedster 150, avea 240 de cai putere. Pe braţul Borcea, Naghi naviga cu o viteză foarte mare, ambarcaţiunea lovindu-se, la un moment dat, de un dâmb. În urma accidentului, fostului patron al companiei Aldis i s-a fisurat sternul, iar câteva coaste rupte i-au atins plămânii.
Examen fără probă practică
Despre pasiunea periculoasă a lui George Naghi s-a comentat îndelung în ultimele zile. Alexandru Samson, reprezentant al probarca.ro, cel mai mare portal destinat pasionaţilor de ambarcaţiuni cu motor, a declarat, pentru EVZ, că, înainte de a-i da bice unei şalupe, e foarte important să capeţi experienţă: "Permisul de navigaţie pentru astfel de ambarcaţiuni se ia doar în urma unui examen teoretic. Nu există şi o probă practică. Este foarte important să ştii reacţiile bărcii, să ţii cont dimensiunile ei, de puterea motorului sau de cât e de adâncă apa. De asemenea, trebuie să ai dexteritate în manevrarea şalupei atunci când apar situaţii de genul aceleia în urma căreia a murit milionarul Naghi".
240 de ca