Florian Bichir: "Am intrat în Săptămâna Luminată. Săptămâna de după Paşte este socotită Săptămâna Luminată fiindcă e scăldată în Lumina Învierii şi prin aceasta cei puţini câţiva adunaţi în jurul lui Iisus Hristos în timpul vieţii sale pământeşti au căpătat certitudinea că într-adevăr, aşa cum făgăduise, Domnul a învins moartea."

Săptămâna Luminată reprezintă trăirea cea mai înaltă pe care o cunoaşte Biserica Ortodoxă. În cadrul slujbelor Triodului, credincioşii ortodocşi se întâlnesc cu Domnul Hristos cel Înviat, cu biruitorul morţii şi al iadului, cu Cel ce a călcat cu moartea pe moarte. Superbe sunt şi denumirile pe care le primeşte Hristos: „Veselia cea veşnică“, „Soarele dreptăţii“, „Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare“, „Izvorul nestricăciunii“, „Lumina cea fără de ani“. Ce peisaj al credinţei, ce forţă-n cuvinte... Iar Paştele este „Paştile cele de taină“, „Paştile cele curăţitoare“, „Paştile cele veşnice“, „Paştile care au deschis nouă uşile raiului“, „Paştile cele mari şi prea sfinţite“, „Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii“ sau „Ziua cea neînserată“ a Mântuitorului nostru.

În această perioadă, tradiţia spune că Raiul este deschis. De altfel, în Ziua de Înviere se scoate uşa din mijloc a altarului - uşile împărăteşti - şi se pune deoparte, unde stă apoi toată Săptămâna Paştilor sau Săptămâna Luminată. Datina susţine că cine moare în acest interval - şi mai ales în ziua de Paşte sau în săptămâna cea dintâi după Paşte - merge de-a dreptul în Rai, pentru că lumina Raiului străluceşte fiecăruia care moare în această săptămână şi pentru că, în timpul acesta, uşile Raiului sunt deschise, iar cele ale iadului închise. Cel care moare este primit în Rai, indiferent de păcatele pe care le-a făcut, căci toate i se iartă.

Dincolo de aceste tradiţii, impresionant mi se pare faptul că, la ţară, pentru că în mediul ur