În curte era o femeie în jur de 40 de ani, care întindea rufe. O întreb dacă are camere libere, mai întîi în engleză, apoi în română. „Moment!“ Intră în casă şi se întoarce, însoţită de o bătrînică într-un capot cu flori, fără mîneci, cu pielea încreţită, de culoarea nisipului – un bronz permanent, care nu se mai duce. E genul de bătrînă care ţi-e simpatică din prima, are ceva luminos şi cald, de bunică universală. „Bună ziua!“ zice şi ne zîmbeşte. „Ştiţi româneşte?“ întreb, fără o prea mare suprindere, căci de cînd cu exodul turiştilor români spre ţara vecină, mulţi locuitori din Balcic au învăţat cîteva cuvinte – cum ar fi „mici“, „bere“, „ciorbă de burtă“, unii chiar mai mult. Bătrînii ştiu, însă, din amintiri. „Puţin... am uitat!“ Rîde încetişor, cu un soi de melancolie.
DE ACELASI AUTOR Madame Legrand Omul cu şobolani şi femeia lui Mielul şi păstorul lui Comunismul, din auzite O lasă pe nora ei să-şi termine treaba cu rufele şi ne pofteşte în casa „de oaspeţi“, ca să ne arate camerele. Acestea au un amestec de interior tradiţional de casă dobrogeană (cu nelipsita perdea din mărgele, la uşă), cu acele elemente de decor la limita kitsch-ului, pe care le găseşti cam la toate gazdele din România (vitrina, mileurile). E plăcut. În plus, mai e şi terasa de pe care se văd străduţele în pantă ale Balcicului şi, pe fundal, marea. „Convine?“ ne iscodeşte bătrînica, în vreme ce culege o scamă pe care doar ea o poate vedea, de pe cuvertura patului. Cînd e vorba de negociere, puţinele cuvinte româneşti pe care le ştie n-o ajută. Fiul ei şi nora nici atît nu pot comunica cu noi. „Moment!“ spune, din nou, nora. Îl sună „pe băiat“, care e la Sofia, la facultate, şi negociem cu el în engleză, la telefon.
În următoarele zile, pe bătrînică o vedem mereu făcîndu-şi de lucru prin curte, urmată îndeaproape de un cocker spaniol bătrîn. Curăţă peşte la cişmea, smulge b