Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braila: Fosta Policlinică pentru copii rămâne în ruină

Publicat in Adevarul, vineri 21 august 2009 ·

Imobilul fostei Policlinici pentru copii de pe Calea Călăraşilor va mai rămâne încă un an în voia sorţii, deşi este monument istoric grav afectat de timp După ce în decurs de câţiva ani şi-a tot schimbat proprietarul,  din 2004, odată cu pronunţarea sentinţei Tribunalului Brăila, imobilul din Calea Călăraşilor nr. 14 a fost preluat de către Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Brăila cu scopul de a fi reabilitat pentru a deveni sediul acestei instituţii.

În 2007 a fost realizată expertiza tehnică a imobilului, iar anul trecut s-a achiziţionat Serviciul de proiectare prestat de către „Global Proiect” din Focşani, recepţia lucrării fiind pe 15 decembrie 2008. Conducerea instituţiei a sperat că în acest an vor veni şi banii necesari începerii lucrărilor de reabilitare, mai ales că la imobil nu s-a mai intervenit de foarte mulţi ani şi starea lui se degradează de la o zi la alta. Pe fondul crizei clădirea rămâne în acelaşi stadiu de degradare şi în acest an. „Imobilul este fără finanţare pe 2009, dar o să prelungim avizele pentru a obţine finanţarea pe 2010”, spune Sorin Enache, directorul coordonator al CJP .

CJP Brăila a plătit în decembrie 2008 pentru Serviciul de proiectare 71.400 euro, inclusiv TVA, respectiv  251.352 lei, iar pentru expertiza tehnică din 2007 a fost vorba de 24.990 lei. Suma estimată pentru realizarea lucrărilor la acest imobil este de peste două milioane de euro.

 „Imobilul situat în strada Călăraşilor, nr. 14 e cuprins în lista monumentelor istorice”

Prin Ordinul nr. 2314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice actualizată emis de Ministerul Culturii şi Cultelor  cu modificările şi completările ulterioare a fost elaborată lista monumentelor istorice care se actualizează periodic. Imobilul situat în strada Călăraşilor, nr. 14 este cuprins în lista monumentelor istorice aflate pe terit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 20 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 20 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°