Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preafericitul Daniel face lobby pe lângă Primarul Oprescu pentru Catedrala Neamului

Publicat in Gandul, vineri 20 iunie 2008 ·

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întâlnit, vineri, cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, care l-a binecuvântat, cei doi discutând, printre altele, despre Catedrala Neamului, proiect pe care Oprescu a spus că nu va ezita să-l sprijine.

Primarul general, însoţit de consilierul personal Traian-Radu Negrei, l-a vizitat pe PF Daniel la Reşedinţa Patriarhală, vineri, la ora 11.00, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei.

Sorin Oprescu a intrat în paraclisul privat din Reşedinţa Patriarhală unde, după ce a sărutat Evanghelia, a rostit împreună cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române o rugăciune şi a primit binecuvântarea patriarhului.

Primarul şi patriarhul au discutat apoi "pe subiecte generale legate de oraşul Bucureşti şi pe tema bunei colaborări dintre Biserica Ortodoxă Română şi Primăria Generală", se arată în comunicatul Primăriei.

În timpul discuţiilor, PF Daniel a evidenţiat faptul că mandatul lui Oprescu coincide cu începutul lucrărilor la Catedrala Neamului şi că "BOR are nevoie de tot sprijinul Primăriei Capitalei pentru a duce la bun sfârşit acest proiect de anvergură", potrivit agenţiei de presă a Patriarhiei, Basilica.

La rândul său, Oprescu a precizat că nu va ezita să sprijine construirea catedralei bucureştenilor şi a tuturor românilor, pe care o consideră "un simbol al demnităţii noastre naţionale”.

În încheierea întâlnirii, PF Daniel i-a oferit lui Oprescu o icoană cu Isus Hristos, pe care primarul a promis că o va păstra pe biroul său de la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, validat, în urmă cu o zi în funcţie, şi-a început, vineri, activitatea la Primăria Capitalei, acesta ajungând în instituţie în jurul orei 9.00. La intrarea în sediul Primăriei Capitalei, Oprescu a salutat presa, după care a intrat în biroul pe car

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°