Lui Ned Harris, protagonistul noului meu roman Sufocare, toate îi vin de-a gata, încă din copilărie. Dar traiul ca într-o oază unde nimic nu-l ameninţă ajunge să-l sufoce. Moartea părinţilor săi într-un incendiu, care nu se ştie dacă a fost un accident sau a fost provocat, îi îngăduie, în sfârşit, să trăiască fără nicio îngrădire, fără o permanentă supraveghere tandră, dar obositoare.
Face numai ce-i place. Chiar dacă nu urmează cursurile niciunei Universităţi, citeşte zi şi noapte, călătoreşte prin Europa, învaţă limbi străine, vizitează muzee celebre, se-apucă să scrie piese poliţiste, dar începe să consume şi opiu, pentru a-şi alunga groaznicele dureri de cap şi coşmarurile care îl bântuie de când era mic. Fiind doar de-o şchioapă, a văzut o scenă teribilă, trei băieţi strangulând nişte cocoşi într-un hambar, cu un cablu electric. A căzut la pat, vindecându-se cu greu. De atunci a început să audă voci misterioase, care îl întreabă cu insistenţă: “Ce spui? Ce spui? Ce spui tu acolo?”.
La un moment dat, în Barintown, oraşul în care trăieşte, îşi face apariţia un asasin. Acesta îşi strangulează victimele cu un cablu electric. Tom Redford, şeful secţiei Omucideri, îl suspectează pe Ned şi îl hărţuieşte fără să deţină vreo probă imbatabilă împotriva lui. Investigaţiile poliţistului vizează şi lumea internetului, a celor care trimit mail-uri, postează pe Facebook, vorbesc pe Messenger şi Skype, mijloace de comunicare ale lumii moderne pe care unii le folosesc în scopuri mârşave.
La rândul său, tânărul cu minţile tot mai tulburate întreprinde propria lui anchetă pentru a-l afla pe făptaş, rezultatul ei fiind însă neconcludent. Şi chiar dacă eroul cunoaşte triumf după triumf cu piesele sale, chiar dacă se căsătoreşte cu o actriţă vestită, el se simte tot mai însingurat, mai debusolat şi mai puţin responsabil de actele sale, destinul lui îndreptându-s
