Compania Romdeals Property a anunţat în această săptămână că dezvoltă trei proiecte rezidenţiale în întreaga ţară, dintre care unul - „Grădina de la munte” - la Braşov.
Proiectul va cuprinde 24 de vile, se va întinde pe o suprafaţă de 13.800 de metri pătraţi şi va fi finalizat la mijlocul anului viitor. Valoarea investiţiei este de 1,8 milioane de euro, iar preţul unei vile pleacă de la 110.000 de euro.
Grupul de firme Kronvest dezvoltă un alt proiect la Braşov, în cartierul Răcădău. „Tampa Gardens” oferă apartamente cu preţuri de la 750 euro pe metru pătrat, situate într-un ansamblu cu piscină şi centru spa. Primele locuinţe vor fi finalizate în ultimul trimestru al acestui an, urmând ca celelalte să fie terminate în mai 2008. Deja primele 12 unităţi locative, în valoare de peste 800.000 de euro, au fost vândute la Târgul Naţional Imobiliar care a avut loc la mijlocul acestei luni. Compania Romdeals Property a anunţat în această săptămână că dezvoltă trei proiecte rezidenţiale în întreaga ţară, dintre care unul - „Grădina de la munte” - la Braşov.
Proiectul va cuprinde 24 de vile, se va întinde pe o suprafaţă de 13.800 de metri pătraţi şi va fi finalizat la mijlocul anului viitor. Valoarea investiţiei este de 1,8 milioane de euro, iar preţul unei vile pleacă de la 110.000 de euro.
Grupul de firme Kronvest dezvoltă un alt proiect la Braşov, în cartierul Răcădău. „Tampa Gardens” oferă apartamente cu preţuri de la 750 euro pe metru pătrat, situate într-un ansamblu cu piscină şi centru spa. Primele locuinţe vor fi finalizate în ultimul trimestru al acestui an, urmând ca celelalte să fie terminate în mai 2008. Deja primele 12 unităţi locative, în valoare de peste 800.000 de euro, au fost vândute la Târgul Naţional Imobiliar care a avut loc la mijlocul acestei luni.