FOTOGRAME FARA OBIECTIV S-ar fi cuvenit, poate, sa scriu citeva rinduri sobre despre Saptamina Patimilor ce tocmai incepe. Dar am ajuns ieri, pe la miezul noptii, in Parcul Copou. Bineinteles, nu singur, ci cu aparatul de fotografiat si cu suportul aparatului, adica trepiedul, si cu suportul general, nu spun al cui. Pe alei, felinarele galbene pareau faruri. Lalele multicolore se unduiau ca pestii in bancuri si ca vorbele de duh in glume. Bancile supra-incarcate pareau niste barcute peste o mare de verde crud, in care, pupindu-se de zor, pluteau tineri peste tineri, mai precis, peste tinere. Colac peste pupaza, ca un colac de salvare, luna era plina ochi. Din toate patimile am ales atunci, curajos, marinareste, doar una, mai la indemina: patima sarutului. Mare cit un ocean. Tare imi place cind aflu ca savantii isi ocupa vremea si cu studii care ne privesc indeaproape. La inceputul anului, in revista "Scientific American", Chip Walter a consacrat un studiu consistent marii probleme a buzelor noastre numita "sarut". Citind articolul, pur si simplu, gura iti lasa apa si iti vine sa strigi: "om la babord!" - sau femeie, ori sirena, de la caz la caz. Fata de alte zone ale corpului, buzele si limba au o densitate maxima de terminatii nervoase. Informatiile care pleaca din ele, impreuna cu cele transmise de obraji si nas trimit creierului mesaje despre temperatura, miros, gust si miscare ce confera senzatii de placere si produc reactii fizice. Inca din 1960, Desmond Morris presupunea ca sarutul a evoluat din obiceiul primatelor care ofera puilor, gura la gura, hrana gata mestecata. Lipirea buzelor pentru a domoli foamea se pare ca a devenit apoi o expresie a dragostei si afectiunii, in general. Intr-un interviu de anul trecut, G. Gallup de la Universitatea din Albany (New York) spune ca sarutul implica un sofisticat schimb de informatii gustative, olfactive, tactile si de a