Românul Glad Bugariu este o prezenţă exotică în fotbal, după ce a fost la mai multe naţionale din zona Caraibelor. Sursa: Arhiva Personală
Glad Bugariu este un nume care românilor nu le spune nimic. La fel ca mulţi alţii, provine dintr-o familie care nu a mai suportat regimul ceauşist, motiv pentru care a ales să rişte totul pentru o viaţă mai bună.
În 1987, părinţii lui Glad au fugit în SUA şi s-au stabilit în San Antonio (Texas). Glad, ajuns acum la vârsta de 33 de ani, nu s-a simţit niciodată atras de sporturile nord-americane, rămânând un pasionat al fotbalului.
„Mi-a plăcut întotdeauna fotbalul european. Mă uitam la televizor la partide din campionatul Italiei şi din cel Spaniei şi, de multe ori, pierdeam nopţi întregi”, ne-a spus Glad, care în 1996 a avut ocazia să revină definitiv în România. Experienţa avută la modesta echipă Şoimii Sibiu, din liga a IV-a, l-a trimis însă înapoi în America. „Am rămas în România jumătate de an, am evoluat ca portar la echipa Şoimii Sibiu, în Divizia D”, a zis Bugariu.
Selecţioner la numai 25 de ani
Licenţiat în fotbal de federaţia din SUA, Glad şi-a încercat norocul ca antrenor şi, în 2000, şi-a trimis CV-ul la exotica Federaţie de Fotbal a Insulelor Virgine Americane, care căuta selecţioner.
„Am avut noroc şi am primit răspuns favorabil. Aveam 25 de ani şi eram un fel de director tehnic la toate loturile. Mă ocupam de tot ce însemna fotbal. Acolo am pus bazele fotbalului feminin. Nicio femeie nu juca fotbal până la venirea mea”, povesteşte Bugariu, care face parte din lista de 27 de antrenori români ajunşi de-a lungul timpului selecţioneri la diverse naţionale străine.
În Haiti a beneficiat de escortă militară
Glad îşi aminteşte de experienţa avută în insule. „Nu m-am dus să fac plajă. Am primit un fel de