O caseta cu muzica greceasca de inima albastra, ascultata cu ani in urma in casa unui prieten, m-a facut praf. Era muzica aceea aproape soptita, plina de tandretea a tot ce visam si nu ne e dat sa avem, pe care o asteptam dintotdeauna.

Mi-am zis atunci ca trebuie sa am neaparat caseta. Imi amintesc ca m-am dus special ca s-o inregistrez, dar cum se intampla cu multe din lucrurile indelung dorite, sfarsitul povestii e in ceata. In toti anii care au trecut, mi-a lipsit dureros ceva, am avut un vid sufletesc, fara sa stiu nici de ce natura e si nici cat e de mare. Murim plini de astfel de goluri, care ar fi putut fi umplute usor cu bucurii de ale lumii, daca am fi invatati unde sa le gasim si cat de trebuincioase ne sunt.

De cate ori mai apoi am avut ocazia sa ascult muzica greceasca, m-am interesat de acel tip de cantec, insa ori n-am stiut eu sa spun clar ce caut, ori oamenii cu care am stat de vorba nu realizau ce doream. E posibil ca nici sa nu fi existat muzica pe care inca o caut. Sa fi fost doar o asteptare atat de intensa, incat sa fi trait, pret de o seara, iluzia ca exista. Dorinta, cand e masurata, te face uneori sa vezi si ce nu e. I-am pomenit amicului de caseta pe care am ascultat-o la el, in urma cu douazeci de ani, insa tot ce si-a amintit a fost ca un grec din insula Paros, pe care-l insotise la mormintele parintilor sai din Braila, ii daruise la despartire niste branza "Feta" si cateva casete de soarta carora nu mai stie nimic. "Cred ca ti le-am dat tie - mi-a zis amicul - si nu mi le-ai mai inapoiat." Aparea astfel o ipoteza si mai stanjenitoare si anume ca avusesem mereu ce-mi lipsea, dar nu bagasem de seama ca am.

N-ar fi fost pentru prima oara cand ignoram un lucru care mi-ar fi schimbat viata in mai bine. Lucrurile care-ti pot schimba viata in mai bine nu trebuie sa fie neaparat mari, si nici multe. E destul sa-ti iasa in cale la