Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: „Şoseaua trece prin casă, nu invers!”

Publicat in Adevarul, joi 10 septembrie 2009 · ·

Autorităţile au dat un verdict în cazul imobilului construit pe carosabil în sectorul 4: s-a asfaltat pe terenul privat

Dintr-un elan muncitoresc, cei care au asfaltat strada au turnat mai mult beton decât era necesar, astfel că au intrat pe proprietatea privată, susţine arhitectul şef al sectorului 4, Daniel Cărămidă.

Anomanila în cazul imobilului din strada Şoldanului nr.3b, construit pe jumătate de alee, a fost explicată de către Daniel Cărămidă, arhitectul şef al sectorului 4.

El este cel care şi-a dat acordul, împreună cu fostul primar, Adrian Inimăroiu, pentru ca locuinţa să fie ridicată. Potrivit arhitectului, în urmă cu cinci ani, aleea era mai mică decât în prezent şi respecta parcela de pământ retrocedată un an mai târziu lui Florian Gheorghe, actualul proprietar al casei. „În 2004, firma care se ocupa de asfaltarea zonei, într-un elan muncitoresc au lărgit aleea. Practic, drumul public a intrat abuziv peste proprietatea privată”, explică Cărămidă.

Un etaj în plus, în schimbul trotuarului

În opinia arhitectului, situaţia poate fi „îndreptată” tot de către proprietar. Este vorba despre o negociere pe care vrea s-o aibă cu acesta, în condiţiile în care deţinătorul „casei din stradă” nu a respectat autorizaţia de construcţie care îi permitea ridicare a doar două etaje şi nu trei, aşa cum are casa acum.

„Îl vom amenda şi îi vom elibera o altă autorizaţie. Înţelegerea este ca el sa se ocupe apoi de refacerea trotuarului, pentru că dacă am încerca să facem lucrarea prin primărie, ar dura foarte mult”, spune Cărămidă.

Străzi libere pe hartă, blocate în realitate

Situaţia din sectorul 4 nu este singura din Bucureşti. Pe Strada Vornicul Ioniţă care leagă Calea Floreasca de strada Rahmaninov a răsărit, în urmă cu mulţi ani, un gard din fier care bloca în întregime accesul trecătorilor.

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini la Ierusalim. Când va ajunge și în România

HotNews acum 54 minute
Credincioșii ortodocși adunați la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim așteaptă ca preoții să vină cu Lumina Sfântă. Ulterior, lumina va fi dusă în țările ortodoxe, inclusiv în România. Biserica Sfântului Mormânt din IerusalimFoto: Ahmad Ghara

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Imagini virale cu o maşină a Poliţiei blocată în nisip, pe plaja din Constanța: ”Ce-avem noi aici!?” VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 2 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 5 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum 2 ore
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°