Preşedintele Generalitat (Guvernul autonom catalan), Artur Mas, a avertizat la Madrid în dimineaţa zilei de joi că "ceea ce se întâmplă în Catalonia" nu este "nici o febră de sfârşit de vară, nici o supărare", iar "minimalizarea acestui fapt ar fi o eroare foarte gravă".
În cadrul unui mic-dejun informativ organizat de forumul economic Nueva Economía Forum, Mas a reiterat faptul că "Catalonia are nevoie de un stat, că necesită instrumentul unui stat", pe care, dacă ansamblul Spaniei nu-l poate accepta, va trebui să-l "rezolve într-o formă pacifică şi strict europeană" şi a subliniat oportunitatea de a se produce o "consultare autorizată din partea instituţiilor statului" pentru a cunoaşte poziţia majoritară a poporului catalan.
Mas a refuzat să semnaleze un calendar sau o foaie de parcurs.
A spus că există întrebări cu privire la acest subiect care nu pot fi soluţionate acum, că "aceasta este o mişcare - tranziţia naţională catalană". Mas a declarat că săptămâna viitoare, în cadrul întâlnirii sale cu şeful Guvernului central, Mariano Rajoy, va susţine pactul fiscal în forma în care l-a cerut Parlamentul catalan şi de aici "se va vedea" un drum care trece prin concertarea economică şi suveranitatea fiscală.
În cazul unei eşuări în pretinsa negociere a acestui pact fiscal, preşedintele catalan a menţionat că nu elimină posibilitatea unei anticipări a alegerilor, deşi a clarificat faptul că pentru moment - a spus - "nu am în vedere anticiparea lor".
"Sunt vremuri de care trebuie să profităm, ne aflăm într-un moment atât de diferit de altele, atât de excepţional... încât cred că guvernanţii trebuie să acţioneze în aşa mod încât să nu se poată interpreta că în acest moment câştigă timp pentru a rămâne într-o poziţie mai comodă", a opinat Mas care şi-a susţinut poziţia spunând că "ceea ce nu poate face un guvernant este să tai