Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chetă pentru case mistuite de flăcări la Suceava

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

Patroni şi văduve au pus mână de la mână pentru a reface patru locuinţe distruse. Solidaritate demnă de toată lauda în comuna suceveană Marginea.

Practic, un sat întreg şi-a unit forţele pentru a ajuta patru familii rămase fără case în urmă cu trei săptămâni după un incendiu devastator. Trei dintre cele patru case distruse de flăcări, refăcute de la zero, sunt în plin proces de reconstrucţie, iar cei care s-au implicat în această acţiune umanitară speră să le finalizeze în câteva săptămâni. Unul dintre iniţiatorii acestei munci de voluntariat este Arcadie Boicu, omul care acum câţiva ani i-a determinat pe localnici să ridice un pod de lemn peste râul Suceviţa, în semn de protest faţă de autorităţile care nu reuşeau să refacă un pod distrus de inundaţii.

„Materialele au fost strânse doar din donaţii, începând de la mari patroni, care au donat mii de euro, şi până la văduve care au dat 20-30 de lei. Ne-am dat seama, şi toată comunitatea şi-a dat seama, că e nevoie ca aceste familii să fie ajutate. Investiţia este de aproximativ 55.000 de euro“, a mărturisit Arcadie Boicu.

Apel la Solidaritate în Biserică

Printre cei care au muncit cot la cot cu voluntarii la refacerea caselor se numără şi preotul ortodox Vasile Vartic. Acesta s-a implicat şi în strângerea de fonduri şi apoi la muncă, alături de liderul penticostalilor, Arcadie Boicu. „Am făcut apel la slujbă, s-a umblat şi prin sat, s-au strâns vreo doi bani. S-a dat la fiecare gospodar afectat exact cât s-a strâns. Acesta este gestul comunităţii. Şi ne bucură, ne-a bucurat şi sperăm să ne bucure în continuare solidaritatea oamenilor“, a mărturisit preotul Vartic.

Oamenii s-au mobilizat exemplar, atât din punct de vedere financiar, cât şi al muncii voluntare. Şi nu numai bărbaţii s-au apucat de treabă. Pe şantierul ad-hoc de la Marginea muncesc atât oameni maturi, câ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Aregntina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 48 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum 2 ore
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°