Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanțe luxuriante de mii de euro pentru consilierii și angajații CJT, plătite din banii noștri

Publicat in Adevarul, luni 3 mai 2010 ·

Consilieri şi angajaţi ai Consiliului Judeţean Timiş sfidează criza prin excursii care au golit buzunarul public cu 40.000 de euro. Franţa, Germania, Italia, Spania, Scoţia, Austria şi Ungaria sunt doar câteva dintre destinaţiile în care au ajuns aceştia anul trecut.

Consilierii judeţeni şi angajaţii instituţiei au făcut anul trecut deplasări în valoare de 165.818, adică peste 40.000 de euro. Aceştia au participat la diverse întâlniri în Europa. Cea mai scumpă deplasare a fost făcută de un angajat al instituţiei, care a fost la o conferinţă în Suedia.

Excursia bugetarului a costat echivalentul a zece salarii minime pe economie, adică 6.654 de lei, pentru cinci zile de stat în ţara nordică, unde acesta a prezentat un proiect pe tema gestionării situaţiilor de urgenţă. 6.481 de lei a costat plimbarea unui alt angajat al instituţiei care a stat trei zile în Belgia, pentru a participa la o întâlnire pe teme europene.

Preţuri exotice

Pe locul trei în topul celor mai scumpe excursii de serviciu este cea în care a fost consilierul judeţean Mariana Eftimie în Belgia. Aceasta a participat la Academia de formare ARE (Adunarea Regiunilor Europene) timp de trei zile, iar deplasarea a costat administraţia judeţeană aproape 1.500 de euro.

„Destinaţiile preferate” de angajaţii şi consilierii Consiliului Judeţean Timiş au fost Belgia, Ungaria, Germania, Austria, Polonia, Franţa, Serbia, Italia, Scoţia, Spania şi Olanda. Timişul este bine reprezentat la aproape orice eveniment organizat la Bruxelles.

Spre exemplu, în luna octombrie a anului trecut, la un eveniment organizat de Comitetul regiunilor au participat nu mai puţin de opt persoane: patru consilieri judeţeni şi patru angajaţi. Prezenţa lor i-a costat pe contribuabili 38.560 de lei, adică aproape 9.500 de euro.

Topul celor mai scumpe deplasări

Dacă în ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 36 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°