Blaga a fost întrebat cum comentează solicitarea premierului Victor Ponta adresată Parlamentului în vederea mandatului pentru reprezentarea la Consiliul European din 28 iunie.
"Nu îi răspund eu. O să-i răspundă Administraţia prezidenţială cu Constituţia în faţă. Dar, până la urmă, ce cauţi acolo unde nu te pricepi? De ce mergi acolo unde nu te pricepi, mai ales că discutăm de continuitate a statelor în zilele astea, în lunile astea, nu uşoare pentru Europa?", a spus Vasile Blaga despre Ponta.
Blaga a spus că el crede că Ponta a ridicat această temă din considerente politice.
"Domnul Ponta pur şi simplu din considerente politice a ridicat tema asta şi eu nu-l înţeleg pe domnia sa. În fiecare zi caută gâlceavă în raport cu preşedintele şi lucrul e de înţeles: domnia sa e zilnic pe televiziuni, chiar numărasem joi, când am fost în Maramureş, opt apariţii, domnul Antonescu nu prea apucă. Şi atunci au anumită înţelegere între ei, USL, şi atunci speră să găsească motive să-i facă pe plac domnului Antonescu. N-o să găsească", a precizat Blaga.
Premierul Victor Ponta solicită Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să organizeze un plen comun în care Parlamentul să decidă mandatul pentru Consiliul European şi pe cel pe care îl consideră îndreptăţit să reprezinte România la summit-ul din 28 iunie.
Blaga a fost întrebat cum comentează solicitarea premierului Victor Ponta adresată Parlamentului în vederea mandatului pentru reprezentarea la Consiliul European din 28 iunie.
"Nu îi răspund eu. O să-i răspundă Administraţia prezidenţială cu Constituţia în faţă. Dar, până la urmă, ce cauţi acolo unde nu te pricepi? De ce mergi acolo unde nu te pricepi, mai ales că discutăm de continuitate a statelor în zilele astea, în lunile astea, nu uşoare pentru Europa?", a spus Vasile Blaga despre Ponta.
Blaga a spus că el crede