Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul cincinal al Chinei vizează trecerea economiei „de la munca de jos“ la produse hightech

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Muncitorii chinezi sunt cunoscuţi în întreaga lume pentru mâna ieftină de lucru, dar dacă planul cincinal al Partidului Comunist îşi atinge obiectivele, aceştia vor fi mai specializaţi şi mai bine plătiţi În ultimii treizeci de ani a fost una din economiile care au înregistrat cele mai mari salturi şi a depăşit criza economică din 2008 cu ajutorul unui pachet de stimulare de 2.000 de miliarde de dolari. Acum China este nevoită să facă faţă unui nou set de provocări pentru a-şi consolida poziţia de cea de-a doua economie a lumii.

Modelul economic adoptat în 1978, care se baza pe utilizarea forţei de muncă şi a capitalurilor ieftine pentru a exporta masiv bunuri la preţuri joase nu mai este suficient. China trebuie să se schimbe pentru a-şi menţine statutul de actor global cu o creştere economică constantă, scrie BBC News.

Li Keqiang, văzut ca următorul premier al Chinei, a prezentat la începutul anului o listă de provocări pe care economia chineză trebuie să le înfrunte în viitorul apropiat, printre acestea numărându-se creşterea eficienţei economice şi uniformizarea distribuţiei veniturilor.

Reformarea industriei chineze se va întinde pe cinci ani

În puls, planul cincinal ce va intra în vigoare la începutul anului 2011 îşi propune să impulsioneze consumul pentru a înlocui exporturile ca principal motor al creşterii economice.

De asemenea, conform progamului de politici economice al Chinei, urmează să fie dezvoltate capacităţi de producţie pentru o serie de produse complexe, aeronave şi alte echipamente cu norme de poluare reduse.

Deşi se văd deja progrese în unele sectoare, cum ar fi cel al trenurilor de mare viteză pe care China a început să le şi exporte, planurile sunt pe termen lung.

Până în anul 2015, China intenţionează să producă o aeronavă cu capacitatea de a transporta 220 de pasageri, deşi aceasta zbura c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum 28 minute
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°