Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circuit de Formula 1 în România. Vezi cine l-ar putea face

Publicat in Romania Libera, joi 8 martie 2012 ·

Compania germană Tilke, specializată în design de circuite auto de teste şi competiţii, vrea să dezvolte un circuit de Formula 1 în România, în Bucureşti sau pe litoral, informează Mediafax.

"Am avut o întâlnire şi cu un reprezentant al unei companii foarte cunoscute care proiectează toate circuitele de Formula 1 din lume. Deocamdată sunt discuţii de tatonare şi îi aştept la Bucureşti pe directorii acestei companii. Ei îşi propun să facă un circuit de Formula 1 în România. În ce măsură va fi relevant şi important pentru noi să avem acest circuit rămâne de văzut", a declarat joi ministrul Dezvoltării Regionale, Cristian Petrescu, aflat la Târgul de Turism de la Berlin.

El nu a precizat numele companiei. Anterior în cursul zilei de joi ministrul a avut programată o întâlnire cu reprezentanţii Tilke, cunoscută ca cea mai mare companie de design şi proiectare a circuitelor auto.

Petrescu a adăugat că proiectul ar putea fi dezvoltat în parteneriat public-privat, pentru că MDRT şi bugetul statului nu îşi permit o investiţie de acest gen. La un astfel de parteneriat, statul ar urma să contribuie cu terenul şi infrastructura.

Tilke a început anul trecut un proiect la Tărlungeni, judeţul Braşov, pentru un circuit automobilistic omologat FIA. Investiţia ar urma să fie finalizată în 2014 şi va permite organizarea tuturor competiţiilor auto, mai puţin Formula 1.

România participă în perioada 7-11 martie la ITB Berlin, cel mai mare târg de turism din lume atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de vizitatori. La standul României sunt prezenţi 45 de expozanţi.

Compania germană Tilke, specializată în design de circuite auto de teste şi competiţii, vrea să dezvolte un circuit de Formula 1 în România, în Bucureşti sau pe litoral, informează Mediafax.

"Am avut o întâlnire şi cu un reprezentant al unei companii foarte cunoscute care proiectează toate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 53 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°