Cam cât de buni sunt românii la jocuri video? Suficient de buni încât să-i convingă pe sud-coreeni să ne lase să organizăm cea de a cincea ediţie a Campionatului Mondial de Sport Electronic. Până anul acesta, competiţia s-a desfăşurat în Coreea de Sud.
Evenimentul organizat de Federaţia Internaţională de Sport Electronic (International eSport Federation – IeSF) şi de Liga Gamerilor Profesionişti (Professional Gamers League – PGL) a început, vineri, la Sala Polivalentă din Capitală. Acolo, până duminică, amatorii de gaming îi pot vedea pe cei peste 200 de jucători profesionişti şi delegaţi ai federaţiilor de sport electronic din mai bine de 50 de ţări.
Printre ţările care au trimis jucători la Campionatul Mondial de Sport Electronic şi care fac parte din Federaţia Internaţională de Sport Electronic se numără Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Israel, Olanda, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Spania, Suedia, China, Coreea de Sud, Mongolia, Filipine, Vietnam, Canada, Africa de Sud, în timp ce din ţările non-membre au sosit la Bucureşti gameri din Thailanda, Japonia şi Tunisia. Pe lângă ţările menţionate mai sus, care au trimis jucători profesionişti, s-au alăturat şi delegaţii formate din oficiali, presă sau publisheri din Turcia, Bangladesh, Malaysia, Maldive, Singapore, Sri Lanka, Taiwan, Brazilia, Mexic, SUA, Georgia, Germania, Norvegia, Egipt, Macedonia, Ucraina, India, Indonezia, Iran, Kazahstan, Tadjikistan sau Namibia.
Gaming în zi de şcoală
Ceva pare ciudat. E 10 dimineaţa. Merg prin Parcul Tineretului, spre Sala Polivalentă, la fel cum făceam şi acum o lună şi ceva, când mă îndreptam spre Dreamhack. Lipseşte ceva. Lipseşte murmurul plin de entuziasm al puştilor hiperactivi. Lipsesc tricourile negre cu imprimeuri colorate. Ce se întâmplă?
E zi de şcoală. E zi de muncă. Ajung