Am trecut prin toate. Am avut sefi, am avut sefei, am fost pe post de sef, am intilnit sefisme si le-am avut si eu pe ale mele. Ce-am invatat? Ca, atunci cind ajungi sa conduci o echipa, pui in practica ce ai invatat de la cei care ti-au fost sefi. Personal, trebuie sa-i multumesc lui Mihai, primul sef pe care l-am avut, ca de la el am invatat tot ce stiu.

Eu, seful

Daca e vreo chestie cu care pot sa ma laud, atunci pot sa spun ca exista oameni care au invatat ceva de la mine. Si ma refer strict la partea de meserie. Te simti bine cind auzi ca cineva pe care l-ai invatat sa scrie un jeg de stire a ajuns in televiziune sau intr-un important post de radio, dar mai ales cind iti multumeste pentru fiecare moment in care ai fost al dracului si ai incercat sa-i bagi ceva in cap.

Eu, unul, am fost dracos. Si intotdeauna o sa fiu atunci cind vine vorba de meserie. Am invatat de la Mihai o chestie foarte tare: meseria e meserie, distractia e distractie. In timpul programului sintem colegi de munca, dupa ce au plecat toate paginile… mergem in circiuma de peste drum si ne imbatam ca porcii, sintem cei mai buni prieteni si tot asa (exemplul e unul oarecare si trebuie luat doar ca exemplu).

Daca acum, in timpul programului, tu nu mi-ai scris o chestie ca lumea si eu urlu la tine, arunc cu o scrumiera sa-ti sparg capul, asta nu inseamna ca jumatate de ora mai tirziu, cind ai dat stirea cum trebuie, nu iti fac cinste cu o bere. Se cheama separare a chestiunilor profesionale de cele personale.

Mihai a fost exemplul pe care l-am urmat. E drept, n-am aruncat cu scrumiere si nici n-am urlat, insa n-am ezitat niciodata sa fac un misto pe cit de crunt, pe atit de dureros, la orice fraza care nu mi-a sunat bine si pe care am rastalmacit-o sau pe care am citit-o intr-un fel in care sa doara. Ulterior, mi s-a multumit pentru asta, chiar