Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MRU: PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 17 august 2013 ·

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, că PNL este în prezent "prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu", relatează Mediafax.

Mihai Răzvan Ungureanu a adăugat că "undeva, în viitor, există posibilitatea de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta".

"Dialog am cu PNL. Sunt foarte mulţi lideri PNL în Senat şi e absolut firesc să ai dialog. Nu avem o problemă să avem dialog. Există o linie roşie peste care noi nu putem trece, dar nu numai noi, am văzut şi declaraţiile domnului preşedinte Blaga, ale doamnei Udrea, ale lui Aurelian Pavelescu. Ne întrebăm dacă există o posibilitate de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta. Sigur că undeva în viitor există, dar în momentul de faţă PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu. Sigur aţi văzut declaraţiile unor distinşi senatori ai PNL, care spun că Partidul Naţional Liberal este în momentul de faţă condiţionat în existenţa sa de proiectul prezidenţial al domnului Antonescu. În condiţiile acestea ai un dialog politic, dar nu un dialog cu rezultat politic", a spus liderul Forţei Civice.

El a menţionat că, în prezent, nici partidele de centru-dreapta nu au ajuns la negocieri, cu atât mai puţin cu alţii.

"Noi nu am ajuns la negociere cu partidele de centru-dreapta. Deocamdată, vorbim de declaraţii interesante, dar mai e până să ajungem la negociere", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat, sâmbătă, la Beclean, dacă va candida la prezidenţiale, liderul Forţei Civice spunând că "devine o datorie civică pentru 19 milioane de cetăţeni să-l contracandideze pe Crin Antonescu".

"M-aţi vota? Eu vă răspund la întrebarea asta, dar s-a răsuflat bancul acesta de când îl spun: în condiţiile în care candidează domnul Antonescu, devine o datorie civică pentru 19 mi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 45 minute
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Euro 2024: Prima echipă națională care și-a prezentat lotul pentru turneul final

HotNews acum 42 minute
Cu o lună înainte de startul Campionatului European 2024 din Germania, Ungaria este prima echipă națională care își anunță lotul de 26 de jucători pentru turneul final. Suporterii nationalei de fotbal a UngarieiFoto: CHRISTIAN CHARISIUS / AFP / Prof

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 3 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum o ora
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 5 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°