Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul morţii Mădălinei Manole se redeschide!

Publicat in Adevarul, luni 27 iunie 2011 · ·

Tribunalul Bucureşti a decis astăzi redeschiderea dosarului privind sinuciderea Mădălinei Manole.

Citește și: SMS-ul sinucigaș al Mădălinei Manole aruncă în aer dosarul morții ei. Anchetatorii ar putea redeschide cazul!

Părinţii interpretei, Eugenia şi Ion Manole au contestat în instanţă decizia procurorilor de NUP (neînceperea urmăririi penale) în acest dosar, iar judecătorii au hotărât să retrimită dosarul la Parchet pentru continuarea cercetărilor.

Părinţii îndrăgitei cântăreţe au susţinut în instanţă că soţul Mădălinei, Petru Mircea n-ar fi străin de moartea vedetei.

Mădălina Manole s-a sinucis, la 14 iulie 2010, chiar în ziua în care împlinea 43 de ani. Ea a ingerat o cantitate mare de Furadan, procurat de pe internet prin intermediul prietenei sale, Bertha Slav. Eugen şi Ion Manole au depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care şi ultimele sms-uri transmise de fiica lor.

Timişoreanul Sorin Urziceanu (34 de ani), cel care i-a vândut Furadan Mădălinei Manole, a fost trimis în judecată săptămâna trecută pentru trafic de stupefiante în formă continuată. Procurorii îl acuză pe tânăr că a comercializat pe internet aproape 12 flacoane de pesticid Furadan, iar preţul pe care-l cerea pentru un litru de otravă era între 200 şi 300 de lei. Prietena cântăreţei, Bertha Slav, a comandat un litru de Furadan la preţul de 300 de lei, plătind în plus 35 de lei firmei care a livrat-o.

„Bună iubirico, vreau să te rog să suni la 0768.xxx.xxx, să intrebi dacă au Furadan, spune că vrei să iei un litru, cât durează livrarea la Bucureşti? Vreau să le cumpăr socrilor mei, pentru grădină. Să le fac surpriză. Scrie-mi ce ai făcut. Nu suna, că mă doare gâtul şi nu trebuie să vorbesc zilele astea. Scrie-mi scumpa mea”, suna unul dintre ultimele mesaje trimise de Mădălina Manole amicei sale Bertha Slav.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 33 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării

News.ro acum 56 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 54 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 33 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 23 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 59 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Poliţia de Frontieră: Peste 200.000 de români şi străini şi peste 37.2000 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră în prima zi de Paşte

News.ro acum 28 minute
Peste 200.000 de cetăţeni români şi străini, şi peste 37.200 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în prima zi de Paşte, transmite Poliţia de Frontieră. Astfel, pe 5 mai, poliţiştii de frontieră au e

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°