Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat jefuit într-o pensiune din Suceava de o femeie în vârstă de 70 de ani

Publicat in Gandul, joi 4 aprilie 2013 ·

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din oraşul Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, a fost jefuit de o femeie de aproximativ 70 de ani, pe care a cunoscut-o întâmplător în Suceava şi cu care a mers la o pensiune, unde au închiriat o cameră, femeia furându-i banii şi lucrurile bărbatului.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un bărbat în vârstă de 53 de ani din Şimleul Silvaniei a sesizat Poliţia, în noaptea de miercuri spre joi, reclamând că i-au fost furate mai multe bunuri şi bani în timp ce era cazat la o pensiune din municipiul Suceava.

Bărbatul a declarat că miercuri dimineaţă a ajuns cu trenul în gara Burdujeni din municipiul Suceava, iar în staţia de autobuz din faţa gării a fost abordat de o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, care s-a prezentat ca fiind din municipiul Bucureşti.

Bărbatul i-a spus femeii că se află în municipiul Suceava în interes de serviciu şi că urmează să plece în Germania, iar femeia i-a spus că a venit în localitate deoarece trebuie să vândă o locuinţă prin notariat şi urmează să încaseze banii.

După ce au făcut schimb de numere de telefon, cei doi au hotărât să se reîntâlnească ulterior în cursul zilei, după ce îşi vor rezolva problemele.

Astfel, în jurul orei 10.00, cei doi s-au întâlnit în autogara din municipiul Suceava, de unde, cu intenţia de a închiria o cameră, au mers la mai multe unităţi de cazare, interesându-se de preţuri.

Ulterior, la propunerea femeii, în jurul orei 12.30, cei doi s-au cazat la o pensiune din localitate. La un moment dat, bărbatul a adormit, iar în jurul orei 23.00, când s-a trezit, a constatat că femeia nu se mai află în cameră, iar uşa era încuiată.

El a constatat că îi lipsesc 50 euro şi 280 lei, o verighetă din aur de circa două grame pe care o avea pe degetul inelar, un telefon mobil şi geaca.

Acesta a ieşit din cameră cu ajutorul administratorei p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°