Dintre ziariştii francezi dinaintea Primului Război Mondial, care vizitau România, ţară francofonă unde oaspeţii de la Paris erau bine primiţi, cine-şi mai aduce aminte de Léo Claretie (1862-1924)? Totuşi, cartea pentru care fusese probabil angajat, fiindcă şi atunci conducerea României se preocupa de imaginea în străinătate, a îndeplinit toate exigenţele contractului pe care-l bănuim. În două volume, Feuilles de route en Roumanie este o prezentare foarte completă şi bine documentată a ţării de odinioară. Autorul a mai scris şi un roman al cărui titlu – conţinutul nu-l cunosc încă – trimite la impresiile culese aici: Le vieux Tzigane ou une Idylle aux Carpathes. Acest Claretie – căci a existat şi vărul Jules (membru al Academiei Franceze!) – avea experienţa unor asemenea lucrări, cum mai publicase despre Tunisia şi despre Statele Unite. De data aceasta, informarea publicului păstrează un ton binevoitor, chiar cînd dă seama despre unele realităţi care contraziceau aprecierea generală asupra societăţii româneşti, de progres rapid! Rezultatul unei vizite sau al mai multora începe cu un capitol despre familia regală (la Peleş, la Bucureşti, la Cotroceni), descrisă cu simpatie, probabil autentică, pentru Carmen Sylva (poetă şi melomană, bate la maşină). Călătoria se încheie la Paris, cu prezentarea românilor stabiliţi acolo, artişti şi studenţi.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulCe spune Claretie despre Bucureşti? „Nici un oraş din Europa nu-i poate fi comparat. Este avangarda Europei occidentale.“ Măi, să fie! A mai spus vreodată cineva aşa ceva? Dar îndată vine şi explicaţia acestei originalităţi: sînt două oraşe într-unul singur – cel european şi cel oriental – iar ele, în loc să fie concentrice şi separate, se întrepătrund, se împletesc unul cu celălalt. Aspectul Bucureştilor este un argument pentru teoria că n
