Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eleganță și demență, domnilor! (I)

Publicat in Observator Cultural, vineri 23 martie 2012 ·

„Poezia nu-i o funcțiune socială, ci o forță obscură care-l precede pe om, care-l urmează. Din toate părțile privirea ei ne surîde, ne măsoară, ne aruncă serpentine și obuze. Ținuta e deci de rigoare. Puțină eleganță, puțină demență, domnilor! Tot viitorul pozitiv depinde de atitudinea pe care veți fi avut-o pe frînghie, în timpul dansului de groază.“ Sînt cuvintele lui Fundoianu/Fondane, din 1929, care însoțeau publicarea Priveliștilor, un gest expiator, de alt­fel, un act de purificare. Fundoianu-deja-Fondane simțea nevoia de a arunca aceste poeme scrise de un tînăr care nu mai exista, de a le „ofe­ri“ unei țări de care se despărțise, în căutarea unui drum eliberat de tradiția literară a acesteia.

Prefața lui Fondane ține și locul unei chei de lectură, un îndreptar nepătimaș dedicat celui ce ar fi putut cădea în capcana facilă a descriptivismului acestor poeme. Nu, ele nu sînt descriptive în sensul prim al termenului, ele nu sînt pasteluri, tocmai pentru că ele „vorbesc“ despre peisaje mentale, despre realități care au forma și consistența reliefului interior. Nimic mai îndepărtat de mimesis decît Priveliștile lui Fundoianu: o poezie agonică, în care limbajul înfruntă atît trecutul simbolizat de piesaje dispărute, cît și pe sine însuși, ca unealtă incapabilă de a reprezenta piesajele minții. Încă nu începuse opera de ardere a limbajului, dusă la capăt de Fondane.

Volumul I al ediției de Opere antume B. Fundoianu-Fondane, publicat de Editura ART, sub în­grijirea lui Paul Daniel, George Zarafu și Mir­cea Martin, are tot ce trebuie pentru a fi o adevărată ediție critică. Ba chiar, aș putea spune, aparatul critic învelește opera din toate părțile, ca o armură: „Cuvînt-înainte“ și „Prefață“ de Mir­cea Martin, „Postfață“ de Ion Pop, cronologie și sinopsis al receptării de Roxana Sorescu. În fond, substanța acestui prim volum e alcătuită di

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 6 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 8 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 9 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 13 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 8 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°