Cea mai inalta curte de justitie din Germania a decis, miercuri, ca Parlamentul trebuie sa aiba un cuvant mai important de spus in privinta pachetelor de salvare acordate in zona euro, o hotarare care ar putea face mai dificila interventia rapida pentru sprijinirea tarilor lovite de criza datoriilor.
Curtea Constitutionala Germana a respins o serie de procese deschise de euroscepticii care isi doreau blocarea participarii celei mai mari economii europene la fondurile de salvare pentru Grecia si alte tari din zona euro, relateaza Reuters.
Pe de alta parte, s-a specificat faptul ca guvernul trebuie sa aiba aprobarea comisiei de buget din Parlament inainte de a acorda ajutor financiar, dar ca acest lucru nu trebuie prost interpretat drept "mana libera" pentru viitoarele pachete de sprijin financiar.
Grecia, Portugalia si Irlanda deja au primit ajutor din partea membrilor zonei euro si a Fondului Monetar International, in timp ce Italia, a treia economie ca dimensiune din zona euro, este din ce in ce mai vulnerabila.
Avand in vedere ca Parlamentul german va decide daca Germania poate sau nu sa mai da bani, aceasta tara avand cea mai mare contributie in fondurile de salvare, dar si posibilitatea ca alte state sa urmeze acest exemplu, ar putea reduce semnificativ eficienta fondurilor, potrivit analistilor.
Cea mai inalta curte de justitie din Germania a decis, miercuri, ca Parlamentul trebuie sa aiba un cuvant mai important de spus in privinta pachetelor de salvare acordate in zona euro, o hotarare care ar putea face mai dificila interventia rapida pentru sprijinirea tarilor lovite de criza datoriilor.
Curtea Constitutionala Germana a respins o serie de procese deschise de euroscepticii care isi doreau blocarea participarii celei mai mari economii europene la fondurile de salvare pentru Grecia si