Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile nu încurajează deloc economisirea pe termen lung

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 20 septembrie 2013 ·

Băncile aveau la sfârşitul lunii iulie un stoc de depozite cu scadenţa mai mare de un an atrase de la populaţie de 9,2 miliarde de lei (2,1 mld. euro), în creştere cu 12% faţă de sfârşitul anului trecut, potrivit datelor agregate de BNR.

Aceasta înseamnă un avans lunar de sub 2%, ceea ce repre­zintă o încetinire vizibilă a ritmului de creştere faţă de 2011 şi 2012, când bancherii raportau ritmuri lunare de creştere chiar şi de două cifre.

Depozitele în lei au scăzut pentru prima dată în ultimul an, doar economiile în valută reuşind să mai atragă atenţia clienţilor. Apetitul pentru depozite pe termen lung s-a redus după ce băncile au tăiat vizibil dobânzile şi au renunţat să mai promoveze aceste produse de economisire. Depozitele lungi aveau la finalul lunii iulie o pondere de numai 9% din stocul total al economiilor la termen atrase de bănci de la populaţie.

Bancherii mai plătesc maximum 5,5% pe an pentru a atrage resurse în lei pe doi ani de la clienţii de retail, în timp ce la depozitele în euro cu aceeaşi scadenţă dobânda urcă la cel mult 3,5%. În primăvara lui 2012, când depozitele „lungi“ înregistrau cele mai mari ritmuri de creştere, dobânzile la lei urcau spre 7%, iar cele la euro depăşeau 4% pe an.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.09.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 6 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 11 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 10 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

VIDEO Ruşii continuă ofensiva în Harkov: Zeci de aşezări ucrainene sunt sub focul artileriei inamice, 6.000 de persoane au fost evacuate, zeci de kilometri pătraţi au fost cuceriţi în doar câteva zile

HotNews acum 9 ore
Aproximativ 30 de localităţi din nord-estul Ucrainei sunt sub tirul armatei ruse, care îşi continuă noua ofensivă în regiunea Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi în doar câteva zile şi de unde au fost evacuate în jur de 6.000 de persoan

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 13 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 5 ore
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 8 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Vremea

București
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°