Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA oferă României 60 blindate rezistente la mine, pentru Afganistan

Publicat in Romania Libera, joi 22 iulie 2010 ·

Statele Unite ale Americii au oferit spre utilizare, pentru trupele terestre române care luptă în Afganistan, 60 de vehicule blindate, rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor (MRAP), primele 40 urmând să ajungă în scurt timp în teatrul de operaţiuni, informează Ambasada SUA.

Celelalte 20 de vehicule vor ajunge la militarii români din Afganistan în toamnă. "După verificare, vehiculele vor fi predate trupelor române, urmând a fi folosite de acestea pentru antrenament şi misiuni în teatrul de operaţiuni, pe durata prezenţei în Afganistan", se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA, remis NewsIn.

Vehiculele blindate MRAP sunt variante ale vehiculului MaxxPro, menite să reducă numărul de răniţi şi să asigure supravieţuirea soldaţilor în urma exploziilor minelor, a dispozitivelor explozibile improvizate şi a atacurilor cu armament de calibru mic. Caroseria în formă de V protejează echipajul de impactul exploziei.

„Asigurarea protecţiei tuturor aliaţilor noştri este una dintre priorităţile noastre. România este un aliat ferm al Statelor Unite, trupele terestre române luptând alături de noi în provincia Zabul şi în alte zone din Afganistan. Aceste vehicule blindate MRAP vor fi de mare ajutor soldaţilor români în misiunile lor de patrulare, protejându-i de bombele improvizate plasate pe drumuri”, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.

În comunicatul Ambasadei SUA se subliniază şi faptul că "România este un valoros partener şi aliat în cadrul NATO, iar trupele sale îşi îndeplinesc misiunile din Afganistan în mod remarcabil".

La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a salutat decizia Statelor Unite ale Americii de a oferi cele 60 de vehicule blindate rezistente la mine, potrivit unui comunicat al MApN, remis NewsIn.

"Utilizarea de către militarii români a vehiculelor blindate tip MR

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Medic pediatru: Pentru fiecare caz de rujeolă care apare într-o comunitate de copii cu puţină vaccinare, vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri. Ăsta e viitorul către care ne îndreptăm

HotNews acum o ora
Medicul pediatru Mihai Craiu afirmă că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare împotriva rujeolei sau a tusei convulsive sunt foarte scăzute, rata de multiplicare a bolii este foarte mare. Un copil diagnosticat cu rujeolă poate îmbolnăvi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 40 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°