Acest tip de personaj este nemulţumit de tot ce-l înconjoară. Neobosit, reclamă pe toată lumea la administraţia blocului, la primărie sau la poliţie.

Reclamagiului nu-i convine niciodată nimic. Este paranoic, se crede tot timpul persecutat şi consideră că toţi ceilalţi îşi dedică vieţile unui singur ţel: să-i facă lui necazuri. Când n-are motive de nemulţumire, inventează unele dintre cele mai fanteziste. Este tot timpul cu ochii pe ceilalţi şi taxează orice gest care i se pare nepotrivit. Poliţia s-a plictisit de el, la fel şi Biroul de Reclamaţii de la Primărie sau Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC).

Psihologii spun că reclamagiul „de carieră" este în acelaşi timp extrem de suspicios, trăsătură dublată de un temperament coleric. Cel mai înţelept lucru de făcut când ai de-a face cu un astfel de individ este să-l eviţi, susţin specialiştii. Şi cum legea acordă tuturor acces liber la justiţie şi la autorităţi, reclamagiul este aproape imposibil de domolit şi de pedepsit.

Parcarea, clanţa şi pereţii

Mihai Cristea, în vârstă de 33 de ani, are de ani de zile probleme cu un vecin reclamagiu. El şi toţi ceilalţi care locuiesc în blocul turn din strada Toporaşi, cartierul bucureştean Giurgiului. „La început a fost problema cu parcarea. Vecinul ăsta al meu nu mai are maşină de vreo cinci ani, aşa că am parcat eu pe vechiul lui loc. M-a reclamat că parchez ilegal şi m-am trezit cu inspectorii de la primăria de sector pe cap. Aveam toate actele în regulă, dar am pierdut timp preţios pe drumuri până am lămurit situaţia. Probabil că eşecul ăsta l-a înfuriat, pentru că de atunci - să tot fie trei ani - sunt sistematic nevoit să dau zeci de explicaţii la poliţie sau la primărie", povesteşte Mihai Cristea.

După episodul cu parcarea a urmat cel cu clanţa. „Într-o dimineaţă, foarte devreme, sună poliţia la u