Ieri, preşedintele Traian Băsescu a lăsat deoparte agitaţia vieţii politice şi a mai adăugat un prunc pe lista celor botezaţi de el. Fetiţa, în vârstă de o lună şi jumătate, a primit numele ambelor mezine prezidenţiale, Ioana Elena, şi este primul copil al unei familii din Predeal. Micuţa este cel de-al doilea bebeluş botezat de Băsescu în acest an şi al şaselea din cariera sa de naş. Cât despre părinţii micuţei, soţii Cornel şi Florentina Pavel, aceştia sunt cunoştinţe mai vechi ale familiei Băsescu, care i-a şi cununat acum 13 ani.
Ceremonia a avut loc Biserica Sf. Nicolae, din Piaţa Unirii, şi a fost oficiată de părintele Ioan Herda. Băsescu a ajuns la biserică alături de soţie şi de fiica cea mică, Elena. Grijuliu, preşedintele şi-a ţinut fina în braţe tot drumul de acasă, de la Predeal, până în Braşov. Primul om din stat a părut a fi foarte bine instruit în ceea ce priveşte grija faţă de nou-născuţi. Doar e tată de fete. Înainte de a începe slujba, preşedintele i-a dat primele sfaturi finuţei. „Hai, dă mânuţa, să fii fotogenică şi ochii la obiectiv!", i-a spus el micuţei.
Părinţii fetiţei şi familia Băsescu sunt în relaţii de prietenie de foarte mulţi ani, de pe vremea când actualul preşedinte era ministru al Transporturilor, iar bunicul finuţei, mecanic de locomotivă. Potrivit unor surse apropiate familiei micuţei, relaţiile cu preşedintele sunt mult mai strânse decât par. Se pare că tatăl fetiţei a fost secundul de vas preferat de comandantul Băsescu.
Întregul eveniment s-a dorit a fi unul discret, fără prea multă lume, în afară de enoriaşii care merg la slujba de duminică. Băsescu a venit fără escorte speciale, dintre oficialităţile Braşovului fiind prezent doar primarul George Scripcaru, iar la biserică a fost primit ca oricare alt enoriaş. „Evenimentul n-a avut nimic deosebit faţă de o slujbă de botez obişnuită, cu excepţia faptului că a