Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul "Rocker" de Marian Crişan, prezentat în premieră mondială la San Sebastian

Publicat in Jurnalul, luni 13 august 2012 ·

Filmul "Rocker", de Marian Crişan, va fi prezentat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (21 - 29 septembrie), în secţiunea New Directors, se arată pe site-ul evenimentului.

Secţiunea New Directors va prezenta, la a 60-a ediţie a Festivalului de la San Sebastian, 17 filme din 14 ţări precum Danemarca, Olanda, Franţa, Liban, Germania, Marea Britanie Peru, Chile, Iran şi Israel.

Toate filmele din această secţiune concurează pentru premiul Kutxa-New Directors, care are o valoare de 90.000 de euro şi va fi acordat regizorului şi distribuitorilor spanioli ai filmului.

"Rocker", cel de-al doilea lungmetraj al lui Marian Crişan, spune povestea unui bărbat de 40 de ani care ar face orice pentru fiul său dependent de droguri. Acesta îl ajută pe tânăr să se pregătească pentru un concert live.

"Rocker" este cel de-al doilea lungmetraj al lui Crişan după "Morgen", care a câştigat premiul special al juriului, dar şi premiul juriului ecumenic la Festivalul de la Locarno, unde a fost lansat, în 2010.

Lungmetrajul de debut al lui Marian Crişan, "Morgen", a fost propunerea României la premiile Oscar 2012. De asemenea, "Morgen" a fost recompensat cu marele premiu şi premiul publicului la cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film din Europa Centrală CinEast 2010, organizată la Luxemburg, cu premiul pentru regie la festivalul goEast de la Wiesbaden, cu premiul pentru distribuţie la Festivalul Internaţional de Film Independent IndieLisboa, precum şi cu premiul pentru cel mai bun regizor, dar şi cel pentru interpretare masculină, obţinut ex-aequo de Andras Hathazi şi Yilmaz Yalcin, la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic. Filmul "Rocker", de Marian Crişan, va fi prezentat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (21 - 29 septembrie), în secţiunea New Directors, se arat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°