Indraznelile si ostentatiile artei au fost si ele sanctionate. Vigilentele etice, supramotivate politic sau religios, denunta ceea ce este perceput sub semnul excesului sau al ereziei. Ripostele sunt nu de putine ori violente, chiar sangeroase. Vazuta de departe, „lumea artei" pare a fi un teritoriu neted, fermecator, survolat de muze gratioase si populat de insi curtenitori (artistii), totdeauna bine intentionati. Intr-un asemenea loc, instinctele si satisfactiile estetice ale oamenilor si-ar afla suprema implinire. De aproape, insa, lucrurile ar arata cu totul altfel. Pe langa latura armonica, inocenta, pasnica a artei, exista o alta - scandaloasa, agresiva, belicoasa, mai putin vizibila si evocata cu prudenta. Arta „transgresiva" este aceea care sfideaza limitele, familiaritatea, conventionalul, solicitand publicul la o receptare in raspar fata de standardele obisnuite. Calmul contemplarii neutrale este inlocuit in anumite cazuri de nervozitatea atitudinii partizane, deseori radicale si ostile. Poate insa arta sa deranjeze, sa sfideze ori sa calomnieze, fara a-si diminua din creditul alocat? Exista o „masura" de respectat? Trebuie aceasta depasita cu orice pret? Pana unde se intinde autonomia functionala a artei si ceea ce numim „libertatea de expresie" a artistilor? Privind retrospectiv, constatam ca nu exista reguli, principii sau limite care sa nu fi fost la un moment dat contestate sau depasite. As spune ca s-a experimentat aproape orice, fara ca potentialul inovativ sa se fi epuizat cumva. Ultima suta de ani marcheaza surclasarea tuturor tabuurilor religioase, corporale, sexuale si morale. Granitele dintre arta si non-arta, dar si cele dintre arta si realitate au fost rand pe rand suprimate. In numele artei si al libertatilor arondate acesteia se critica virulent, se protesteaza, se acuza, se produc rani iremediabile (inclusiv fizice), se moare. Idolii de pre